Cât de mult contact vizual este potrivit într-o conversație. Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine

„Uită-te la mine când vorbesc cu tine.” Este o formulare pe care mulți oameni au auzit-o încă din copilărie, atunci când li s-a explicat că este politicos și atent să privească persoana cu care vorbesc.

În realitate, însă, contactul vizual nu înseamnă să privești permanent în ochii celuilalt. Nu există o durată sau o frecvență universal valabilă pentru contactul vizual în timpul unei conversații, iar felul în care oamenii privesc se schimbă în funcție de context, de relația dintre interlocutori și chiar de particularitățile individuale.

„Oamenii se uită mai mult în timp ce ascultă decât atunci când vorbesc, deși privirea nu este niciodată doar o privire fixă”, a declarat, pentru CNN, Judith Hall, psiholog social și profesor universitar distins de psihologie, emerită, la Universitatea Northeastern din Boston.

Ochii se mișcă permanent în timpul unei conversații, iar aceste mișcări sunt atât de subtile încât, de cele mai multe ori, nici măcar nu suntem conștienți de ele. Deși oamenii au, în general, un bun simț al momentului în care contactul vizual devine prea intens sau, dimpotrivă, insuficient, nu există o metodă prin care să fie stabilită o „cantitate corectă” de contact vizual pentru toate situațiile.

Contactul vizual are un rol mai important decât politețea

Lipsa contactului vizual poate fi percepută uneori ca dezinteres, distanțare sau chiar lipsă de respect. Totuși, rolul privirii într-o conversație depășește cu mult convențiile sociale.

„Contactul vizual nu este doar o politețe socială; este de fapt o interacțiune care stimulează creierul și este fundamentală pentru conexiunea umană”, a explicat și Melissa J. Perry, decanul Colegiului de Sănătate Publică de la Universitatea George Mason din Fairfax, Virginia.

Oamenii sunt ființe sociale, iar o mare parte din informațiile despre cei din jur sunt obținute prin observare, privire și ascultare. Creierul este adaptat să caute indicii senzoriale de la ceilalți, iar contactul vizual se combină cu alte forme de comunicare nonverbală, precum expresiile faciale și postura.

Potrivit Melissei J. Perry, creierul reacționează la elemente precum autenticitatea, empatia și credibilitatea unei persoane chiar înainte ca mintea să își formeze în mod conștient o opinie despre ceea ce aceasta spune.

Contactul vizual este asociat și cu procese neurochimice implicate în interacțiunile sociale. Paula Niedenthal, profesor de psihologie la Universitatea din Wisconsin-Madison, a explicat că privirea poate contribui la eliberarea oxitocinei, o neuropeptidă care are un rol important în formarea legăturilor sociale: „Funcția inițială a contactului vizual este de a crea o legătură socială cu cineva și de a genera activarea sistemelor de recompensă din creier și producția de oxitocină pentru a ne asigura că toată lumea s-a implicat în acest dans și va rămâne acolo”.

Privirea ajută la înțelegerea celuilalt

Contactul vizual nu are doar o funcție socială. El face parte și din modul în care oamenii colectează informații despre interlocutor.

„Învățăm despre stările de spirit, comportamentul și multe alte lucruri ale oamenilor observându-i”, a explicat Judith Hall. Acest lucru se întâmplă atât în interacțiunile directe, cât și atunci când oamenii îi observă pe ceilalți fără ca aceștia să fie conștienți. De asemenea, a privi pe cineva în timp ce vorbește nu înseamnă obligatoriu să îi fie urmărite permanent ochii: „A stabili contact vizual cu cineva atunci când vorbește cu tine nu înseamnă neapărat să te uiți fix în ochii lui”.

Privirea se poate muta, de exemplu, către gura interlocutorului. Chiar și persoanele care nu au dificultăți de auz pot urmări buzele celui care vorbește, ceea ce poate contribui la înțelegerea mesajului.

Prea mult contact vizual poate deveni inconfortabil

Dacă lipsa contactului vizual poate transmite detașare, nici privirea permanentă nu reprezintă în mod automat o formă mai bună de comunicare.

„O comunicare sănătoasă depinde de contactul vizual intermitent și natural. Prea puțin poate sugera incertitudine sau detașare, în timp ce prea mult poate părea intimidant sau conflictual”, a mai spus Melissa J. Perry. Evitarea privirii poate transmite distanță sau detașare și, în anumite contexte, poate fi interpretată chiar ca un semn că persoana ascunde ceva.

Felul în care este folosit contactul vizual poate fi influențat și de raportul de putere dintre interlocutori. Judith Hall a observat că persoanele care se consideră dominante în relația cu celălalt tind să își modifice proporția contactului vizual: „Proporția lor de a se uita în timp ce vorbesc crește, iar proporția lor de a se uita în timp ce ascultă scade”.

Cu alte cuvinte, persoana care se percepe într-o poziție dominantă poate privi mai mult atunci când vorbește și mai puțin atunci când ascultă.

Femeile și bărbații pot avea comportamente diferite

Există și diferențe între bărbați și femei în ceea ce privește contactul vizual în timpul conversațiilor.

Potrivit lui Hall, femeile tind să îi privească pe ceilalți mai mult în timpul conversațiilor decât bărbații. Cele mai ridicate niveluri de contact vizual au fost observate în interacțiunile dintre femei, iar cele mai scăzute în interacțiunile dintre bărbați.

Aceste diferențe nu trebuie însă interpretate ca reguli absolute. Contactul vizual este influențat de numeroși factori, iar comportamentul unei persoane într-o conversație nu poate fi explicat doar prin gen.

Cultura influențează modul în care este privit contactul vizual

Ceea ce este considerat un nivel adecvat de contact vizual nu este identic în toate culturile. Judith Hall a explicat că există un grad important de universalitate în ceea ce privește comportamentul vizual, însă anumite culturi au propriile norme. Și grupurile etnice pot avea diferențe în ceea ce privește interpretarea contactului vizual în anumite situații.

De exemplu, într-un anumit context, menținerea unei priviri directe și susținute către o persoană aflată într-o poziție superioară poate fi considerată un semn de atenție. Într-un alt context cultural, același comportament poate fi perceput ca lipsă de respect. Prin urmare, contactul vizual nu poate fi interpretat separat de contextul social și cultural în care are loc.

De ce unele persoane evită contactul vizual

Nici evitarea contactului vizual nu are o singură explicație. Unele persoane pot considera privirea directă prea intensă sau inconfortabilă, iar toleranța față de acest tip de stimulare diferă de la un individ la altul.

Paula Niedenthal a vorbit despre un adevărat „continuum” în ceea ce privește nivelul la care contactul vizual poate deveni prea intens pentru o persoană. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu poate exista o regulă strictă privind durata sau frecvența contactului vizual în interacțiunile sociale. În cazul persoanelor cu anumite condiții neurodezvoltative, precum autismul, evitarea contactului vizual poate fi mai frecventă.

Niedenthal a explicat că, în cazul unor persoane cu autism, nivelul ridicat de activare asociat contactului vizual poate fi perceput ca aversiv, iar evitarea privirii poate reprezenta o strategie de reglare emoțională. Cercetătoarea a subliniat însă că acesta nu este singurul motiv pentru care autismul poate fi asociat cu evitarea contactului vizual.

Nu există o regulă universală

Dacă o persoană se simte inconfortabil din cauza modului în care este privită sau, dimpotrivă, dacă observă că evită prea mult contactul vizual, primul pas este conștientizarea rolului pe care îl are comunicarea nonverbală. „Simpla conștientizare a puterii contactului vizual și a altor forme de comunicare nonverbală este un pas în direcția corectă”, a mai declarat Melissa J. Perry.

Contactul vizual este, așadar, mult mai complex decât simpla regulă socială potrivit căreia trebuie „să te uiți în ochii celui care vorbește”. Privirea contribuie la conectarea dintre oameni, la transmiterea emoțiilor și la interpretarea comportamentului celuilalt, dar nivelul potrivit diferă în funcție de persoană și de situație. „Este mult mai puternic și mai impactant decât își amintește oricare dintre noi”, a concluzionat Perry.