Speranța, o resursă psihologică în fața bolii, pierderilor și incertitudinii

Accidente, boli, pierderi sau alte evenimente dramatice fac parte din realitatea vieții. Deși nimeni nu este ferit de astfel de experiențe, oamenii găsesc modalități de a merge mai departe chiar și atunci când viitorul este incert. Unul dintre cele mai importante mecanisme psihologice care îi ajută să facă acest lucru este speranța.

Potrivit doctorului Adam P. Stern, director al Departamentului de Psihiatrie din cadrul Berenson-Allen Center for Noninvasive Brain Stimulation, de la Beth Israel Deaconess Medical Center, și profesor asistent de psihiatrie la Harvard Medical School, speranța reprezintă sentimentul că situația se poate îmbunătăți, că oamenii pot merge mai departe și că, în ciuda dificultăților, binele continuă să existe.

„Ne opunem fricii generate de pericolele vieții prin speranță, un sentiment aspirațional că circumstanțele se pot îmbunătăți, că putem persevera și că există cel puțin la fel de mult bine în lume cât există rău”, explică specialistul.

Speranța și sănătatea mintală

Speranța este un concept prezent frecvent în cultură, literatură și chiar în discursul politic. În ultimii ani, însă, ea a devenit și un subiect de interes pentru cercetarea științifică.

Studiile arată că, în rândul tinerilor adulți cu boli cronice, nivelurile mai ridicate de speranță sunt asociate cu o adaptare mai bună la boală, o stare de bine mai bună și adoptarea unor comportamente sănătoase. În plus, speranța are un rol protector împotriva depresiei și a comportamentului suicidar.

La adolescenți, speranța este corelată cu o stare mai bună de sănătate, o calitate mai bună a vieții, o stimă de sine mai ridicată și un sentiment mai puternic al scopului în viață. Totodată, este considerată un factor important în dezvoltarea rezilienței și a maturității emoționale.

De ce rămâne importantă și la vârste înaintate

Beneficiile speranței nu dispar odată cu înaintarea în vârstă. Din contră, ele pot deveni și mai importante pe măsură ce cresc provocările vieții.

Odată cu trecerea anilor, organismul îmbătrânește, iar oamenii se pot confrunta cu boli, pierderea locului de muncă, destrămarea unor relații sau decesul persoanelor apropiate.

Dacă în tinerețe provocările sunt legate în principal de dezvoltare și de construirea unei vieți independente, în etapele ulterioare ale vieții accentul se mută către acceptarea propriei persoane și adaptarea la schimbările inevitabile ale corpului și ale circumstanțelor.

Speranța în fața bolii

Potrivit specialistului, speranța poate deveni unul dintre cei mai importanți factori de protecție atunci când o persoană se confruntă cu o boală cronică sau cu un diagnostic care îi pune viața în pericol.

Aceasta nu trebuie să însemne neapărat speranța unui tratament curativ. Chiar și atunci când vindecarea nu mai este posibilă, speranța poate fi orientată spre alte obiective semnificative: găsirea unor momente de liniște, reducerea suferinței, petrecerea timpului alături de familie sau atingerea unor momente importante din viață, precum participarea la nunta unui copil sau întâlnirea nepoților.

În același timp, speranța poate exista și în momentele de seninătate și mulțumire, prin recunoașterea faptului că viața poate conține experiențe valoroase chiar și în cele mai dificile împrejurări.

Cum ajută speranța în momentele cele mai dificile

Speranța poate reprezenta și o modalitate prin care oamenii procesează experiențe care, la prima vedere, par imposibil de depășit.

Pierderea unui loc de muncă, un accident grav, ultimele zile petrecute alături de o rudă internată la terapie intensivă sau confruntarea cu o boală incurabilă sunt situații în care speranța de alinare, confort sau împăcare poate deveni un sprijin important și poate facilita trecerea de la o etapă dificilă la următoarea.

Pericolul speranțelor nerealiste

Dr. Adam P. Stern subliniază însă că speranța este benefică atunci când rămâne ancorată în realitate.

Așteptările imposibil de atins pot conduce la dezamăgire și deziluzie și îi pot împiedica pe oameni să se bucure de momentele de confort și liniște pe care le au în prezent.

De asemenea, speranțele nerealiste pot influența decizii importante, inclusiv cele medicale. În unele situații, preocuparea exclusivă pentru prelungirea vieții poate face ca aspecte esențiale, precum calitatea vieții sau îngrijirea paliativă, să treacă în plan secund.

Cum poate fi cultivată speranța

Atunci când speranța pare să lipsească, aceasta poate fi cultivată prin gesturi și exerciții simple.

Specialistul recomandă practicarea recunoștinței, prin acordarea zilnică a câtorva minute pentru a observa aspectele pozitive ale vieții, chiar dacă sunt aparent nesemnificative. Un moment de liniște petrecut la soare, starea de bine de după o plimbare sau un gest frumos primit de la cineva pot contribui la schimbarea perspectivei.

Un alt pas este imaginarea unor modalități realiste prin care situația actuală se poate îmbunătăți. Durerea și disconfortul se diminuează adesea în timp, iar chiar și cele mai profunde suferințe emoționale pot deveni mai ușor de suportat.

În opinia specialistului, alegerea conștientă de a cultiva recunoștința, optimismul realist și deschiderea către posibilitatea schimbării poate contribui la menținerea speranței chiar și în perioadele cele mai dificile.