De ce aleg profesioniștii să se formeze în psiho-oncologie
Există momente în viața oricărui profesionist din sănătate, fie că este psiholog, medic, asistent social, preot capelan sau asistent medical, în care își pune întrebarea aceea grea, dar necesară: „Oare fac tot ce pot pentru omul din fața mea?”
Uneori, răspunsul vine liniștit. Alteori însă, apare acea senzație subtilă, profund umană, că lipsește ceva. Nu informația, nu buna intenție, nu dorința de a ajuta… ci înțelegerea reală a lumii interioare a unui pacient oncologic.
Pentru că un diagnostic de cancer zguduie tot ceea ce înseamnă o viață: identitatea, planurile, relațiile, credințele, speranțele. Nu lovește doar corpul, ci întreaga structură de sens. Iar această undă de șoc nu se oprește la pacient, se propagă în familie, în comunitate și, uneori, chiar în echipa medicală care încearcă să-l susțină.
De aceea, devine limpede că nu mai putem lucra în oncologie fără să învățăm limbajul suferinței, al speranței și al reconstrucției. Iar asta este psiho-oncologia.
Cursul de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – o formare care schimbă oamenii
Când UGAL a lansat acest program, nu a făcut-o ca pe încă o formare adăugată într-un registru. A fost răspunsul firesc la o nevoie reală: existența unor profesioniști capabili să însoțească pacientul oncologic cu respect, demnitate, empatie și competență.
Cursul de formare în psiho-oncologie „Psihologie oncologică-intervenții multidisciplinare pentru pacienți oncologici” nu este o simplă succesiune de module, ci o întâlnire între lumi aparent separate: psihologia și medicina, știința și umanitatea, protocoalele clinice și fragilitatea emoțională a pacientului, tehnicile moderne și nevoia omului de a înțelege „de ce mi se întâmplă asta?”.
Este un program creat de oameni care lucrează zi de zi în acest univers: prof. univ. dr. Anamaria Ciubara, dr. Marius Păduraru, psih. Lidia Stoica, psih. Mioara Grigoraș.
Formatori care știu că, dincolo de analize, CT-uri și planuri de tratament, pacientul pune întotdeauna aceeași întrebare, în felul lui, în cuvintele lui, cu voce frântă sau în tăcere: „Voi trăi? Mai am timp?”
Articol publicat în reperemedicale.ro
