Inima, neobositul organ care pompează viață în fiecare secundă. Lucruri esențiale pe care trebuie să le știm
Inima este cel mai muncitor mușchi al corpului uman. Indiferent dacă ești treaz sau adormit, dacă faci exerciții sau te odihnești, inima ta lucrează neîncetat. Ea pompează sângele prin artere pentru a livra oxigen organelor și țesuturilor din întregul corp, iar prin vene, sângele „folosit” este adus înapoi la inimă.
Inima este localizată aproape de centrul pieptului, între plămâni, ușor înclinată spre stânga. Acest organ muscular are patru secțiuni, numite „camere”, formate dintr-un țesut special numit mușchi cardiac. Semnalele electrice controlează bătăile inimii, accelerându-le sau încetinindu-le în funcție de nevoile corpului și de starea de stres sau relaxare.
Inima alimentează sistemul circulator, care include o rețea de tuburi ce transportă sângele prin corp; acest sistem livrează oxigen, nutrienți și celule care combat bolile către organe și țesuturi.
Inima în cifre
-Inima unui adult bate de peste 100.000 de ori pe zi.
-Inima unei femei bate, în medie, cu opt bătăi pe minut mai repede decât a unui bărbat.
-Ritmul pulsului tău este dat de oprirea și pornirea fluxului sanguin prin artere.
-În doar 60 de secunde, inima unui adult pompează aproximativ 5,7 litri de sânge.
-Radiografiile mumificărilor egiptene arată că oamenii sufereau de boli cardiace încă de acum peste 3.000 de ani.
Forma inimii
Simbolurile inimii din desene animate și emoji nu seamănă cu o inimă umană reală. În realitate, inima este mai degrabă sferică, deși este mai îngustă în partea de jos decât în cea de sus. Forma ei poate varia de la o persoană la alta. La unii oameni, inima are o formă mai rotundă, în timp ce la alții este mai lungă și mai îngustă. De asemenea, inima își poate schimba forma în timp, odată cu înaintarea în vârstă sau în prezența unor boli cardiace, care o pot face mai rotundă.
Inima unui nou-născut are aproximativ dimensiunea unei nuci. La un adult, inima are mărimea unui pumn și cântărește între 200 și 425 de grame – aproximativ cât o doză standard de suc.
Inima are patru camere. Cele două camere superioare sunt atriile, iar cele două inferioare sunt ventriculele. Un perete vertical de mușchi separă partea stângă de partea dreaptă a inimii. De inimă sunt atașate tuburi numite vase de sânge pulmonare. „Pulmonar” înseamnă că au legătură cu plămânii, care încarcă sângele cu oxigen din aerul inspirat. Venele pulmonare transportă sângele oxigenat către inimă, iar arterele pulmonare duc sângele sărac în oxigen departe de inimă.
În partea stângă sus a inimii se află aorta – o arteră pulmonară și cel mai mare vas de sânge din corp. Diametrul ei este comparabil cu cel al unui furtun de grădină. Partea superioară a aortei este curbată, asemenea unui semn de întrebare. Ea transportă sângele bogat în oxigen de la inimă către restul corpului. În partea dreaptă sus a inimii se află o altă venă mare, vena cavă superioară. Aceasta aduce înapoi la inimă sângele sărac în oxigen, care este apoi pompat către plămâni pentru a fi reoxigenat.
Cum bate inima
Există două tipuri de celule în inimă care controlează bătaia acesteia. „Celulele musculare cardiace” realizează activitatea de pompare, iar „celulele de conducere” transportă semnalele electrice. Aceste semnale declanșează contracțiile mușchiului cardiac – cu alte cuvinte, determină mușchiul inimii să se contracte.
Electricitatea menține inima bătând într-un ritm constant și poate accelera sau încetini acest ritm. Impulsurile electrice circulă prin inimă printr-o rețea de celule specializate numite noduri. Întreruperile acestui flux electric pot duce la bătăi neregulate ale inimii, o afecțiune cunoscută sub numele de aritmie.
Semnalele electrice ale inimii încep din „pacemakerul” inimii – un nod special de celule. Acesta se află în atriul drept superior și are forma unei semilune, măsurând aproximativ 13,5 mm lungime la adulți. De obicei, generează un impuls electric la intervale regulate, de aproximativ 60-100 de ori pe minut, determinând atriile să se contracte.
Semnalul electric de la pacemaker este apoi transmis unui alt nod, aflat tot în partea dreaptă a inimii, dar puțin mai jos. După ce atriile golesc sângele în ventricule, acest al doilea nod transmite impulsul către nervii de la baza inimii. Fibrele nervoase duc semnalul la ventricule, care se contractă apoi și pompează sângele în corp.
De câte ori bate inima într-o zi
Frecvența cardiacă este măsurată în bătăi pe minut (bpm). Pe parcursul zilei, pe măsură ce corpul desfășoară activități diferite, ritmul cardiac se ajustează automat cu ajutorul creierului și al nervilor.
Termenul „frecvență cardiacă în repaus” descrie cât de repede bate inima în timpul activității normale și al relaxării. Nivelul de activitate fizică, emoțiile, vârsta, condiția fizică și starea generală de sănătate pot influența ritmul cardiac. În timpul somnului, frecvența cardiacă este de obicei mai scăzută.
Un adult sănătos are, în general, o frecvență cardiacă în repaus de 60-100 bpm. Nou-născuții de până la 4 săptămâni au o frecvență mult mai rapidă: 100-205 bpm. Copiii între 5 și 12 ani au o frecvență în repaus între 75-118 bpm, iar persoanele de 13 ani și peste au același ritm ca adulții.
În medie, inima unui adult bate de peste 100.000 de ori pe zi, chiar și în repaus. Toată această activitate pompează peste 5 litri de sânge prin sistemul circulator. Într-un an, inima unui adult bate de aproximativ 37 de milioane de ori. Până la vârsta de 70 și ceva de ani, o persoană poate înregistra aproape 3 miliarde de bătăi ale inimii.
Ce poate face inima să bată mai repede
Este absolut normal ca ritmul cardiac să crească sau să scadă, în funcție de activitate. Activitățile care solicită corpul mai mult duc la accelerarea ritmului cardiac. În timpul exercițiilor fizice, mușchii au nevoie de mai mult oxigen – de până la patru ori mai mult decât în repaus. Drept răspuns, inima bate mai repede pentru a livra oxigenul necesar. Cu cât activitatea este mai intensă, cu atât inima pompează mai rapid și mai puternic.
Alte activități pot afecta, de asemenea, ritmul cardiac. După ce mănânci, inima pompează mai puternic pentru a livra oxigen sistemului digestiv, care ajută la descompunerea alimentelor. Cofeina (din cafea, băuturi carbogazoase sau ceaiuri) determină corpul să elibereze o substanță numită norepinefrină, care poate accelera ritmul cardiac. La femeile însărcinate, ale căror corpuri lucrează mai intens pentru a susține un copil în creștere, frecvența cardiacă în repaus poate crește cu 10-20 bpm.
Emoțiile intense și stresul pot crește și ele ritmul cardiac. Când cineva este nervos, furios, speriat, frustrat sau supărat, corpul eliberează hormoni de stres, precum adrenalina și cortizolul. Acești hormoni fac ca inima să bată mai repede și accelerează respirația. Acest răspuns este cunoscut drept „luptă sau fugi” și a evoluat la strămoșii noștri pentru a-i proteja în fața pericolelor. O bătaie mai rapidă a inimii pregătește corpul pentru a se apăra sau a fugi.
Ce se întâmplă în timpul unui atac de cord
Un atac de cord este o urgență medicală care poate pune viața în pericol. Apare atunci când arterele care alimentează inima cu sânge și oxigen sunt blocate, adesea de un depozit de grăsimi și colesterol – o substanță asemănătoare cerii.
Când fluxul de sânge către inimă este blocat, țesutul cardiac începe să moară. Atacurile severe pot duce la spargerea vaselor de sânge din jurul inimii și la distrugerea unui număr și mai mare de celule musculare cardiace.
Pe măsură ce atacul de cord progresează, presiunea în inimă crește. Acest lucru determină acumularea de lichid în plămâni, ceea ce duce la dificultăți de respirație. În același timp, țesuturile din alte părți ale corpului nu primesc suficient oxigen, ceea ce provoacă dureri musculare care radiază din piept spre brațe, umeri, maxilar, gât sau spate. Lipsa fluxului sanguin poate duce și la amețeli, dureri abdominale, greață sau vărsături. Fluxul sanguin redus poate provoca, de asemenea, umflături la glezne sau picioare.
O senzație de presiune sau strângere în piept ar putea fi primul semn al unui atac de cord. Totuși, simptomele pot varia mult de la o persoană la alta. Aproximativ jumătate dintre atacurile de cord includ dureri abdominale. La femei, primele simptome pot fi mai degrabă dificultăți de respirație, greață sau dureri în alte zone decât pieptul.
Unele atacuri de cord sunt „silencioase”, adică nu provoacă simptome evidente atunci când au loc. Însă chiar și acestea pot avea consecințe grave pe termen lung. Sursa: livescience.com
