Prof. Cătălina Brînză: Fericirea!

20 martie este ziua la care se celebrează fericirea la nivel mondial. Astăzi, mai mult ca oricând, auzim vorbindu-se despre fericire și despre cât mai multe forme de manifestare ale acesteia. Totuși, cât de fericit este , de fapt, omul modern al zilelor noastre?

Fericirea, emoție de bază, nu ar trebui să fie o trăire pe care să o bifăm uneori, ci ar trebui să fie un modus vivendi, o stare de fapt spre care să tindem permanent și să încercăm să ne demarcăm propriul traseu personalizat pentru a ajunge la această destinație mult-dorită.

Trista realitate este, însă, că am ajuns să vorbim despre fericire și să o conștientizăm doar prin raportare antitetica la nefericire, emoție cu o încărcătură mult mai puternică și cu consecințe deloc neglijabile asupra sănătății noastre fizice și, mai ales, psihice. Nu conștientizăm că suntem fericiți la timpul prezent, conștientizăm că am fost fericiți la timpul trecut doar când ne confruntăm cu trăiri interioare opuse.

Fericirea, pentru a fi trăită la cote maxime, ar trebui să se identifice, până la un punct și chiar să se confunde, cu recunoștința. Este cel mai simplu exercițiu-favor pe care îl putem face pentru echilibrul nostru interior și pentru starea noastră de bine. Să vedem la sfârșitul zilei pentru ce suntem recunoscători și să ne întrebăm dacă acestea pot fi și motivele pentru care am putea fi sau chiar am fost fericiți. Să fim fericiți sau recunoscători pentru lucrurile simple, care contează cel mai mult. Să fim fericiți pentru că suntem sănătoși, pentru că încă îi avem pe cei dragi lângă noi, pentru că avem unde să ne odihnim după goana zilelor în care ne zbatem, pentru că avem ce să punem pe masă, pentru că suntem pur și simplu.

Nu trebuie să construim standarde pentru a fi fericiți. Nu trebuie setate limite sau parametri, ci trebuie ca fericirea să se rupă de bariera raționalului și să se apropie mai mult de percepții. Ar trebui ca fericirea să irumpă prin toți porii noștri și prin toate organele de simț.

De multe ori, tindem să punem egalitate între a fi fericit și a avea. Într-un secol al consumerismului este dificil să avem de toate. Și chiar dacă avem, este doar o chestiune de timp până când va apărea ceva nou și vom dori cu disperare să avem. Va reîncepe cursa, vom abandona starea de fericire temporară și o vom suspenda până când vom avea ce ne lipsește, în cazul fericit în care chiar se va materializa această doleanță.

Poate că ar fi cazul să punem o nouă egalitate , de data aceasta între a fi fericit și a fi. Aici și acum. Nu întâmplător, 2o martie este și Ziua Mondială a vrabiei. Ce îi trebuie unei vrăbiuțe să fie fericită? Cu siguranță nu poate avea multe lucruri și nici nu ar avea nevoie de ele. Dar, poate fi fericită cu atât de puțin?

La aceste întrebări au răspuns câțiva pitici inimoși, de 7-8 anișori. Am confecționat vrăbiuțe și am așezat pe aripile lor mtivele care contează cu adevărat pentru a fi fericți.

Așadar, ca o concluzie, las răspunsurile lor ca temă de reflecție pentru noi cei mari care putem oricând să învățăm de la cei mici, fie ei pitici sau vrăbiuțe.

Sunt fericit atunci când…

#mă uit la filme cu tatăl meu

#când stau cu mama

#când mă joc cu cățeii mei

#când sunt cu prietenii mei

#când stau cu mama și cu tata

#când mă joc cu pisicile mele

#când mi se fac surprize

#când îmi dresez cățeii

#când mă joc la telefon

#când îmi face mama surprize

#când este Crăciunul

#când merg pe bicicletă

#când merg la Jumbo

#când alerg după porumbei

#când toți din familia mea sunt bine

#când suntem împreună

Prin urmare, la mulți ani FERICIRE fragilă ca un zbor de VRĂBIUȚĂ! Să ne dai timp cât mai mult să ne bucurăm de tine! Suntem recunoscători pentru prezența ta în viețile noastre, AICI și ACUM!    

Cătălina Brînză, profesor învățământ primar, Școala Nr. 2, Independența