Descarcă GRATIS aplicația La Psihiatru pentru Android!

Consumul unei cantități mici de ulei de măsline în fiecare zi ne poate ajuta să trăim mai mult

Consumul unei cantități mici de ulei de măsline în fiecare zi ne poate ajuta să trăim mai mult

Cercetătorii au analizat datele de sănătate de la aproximativ 90.000 de persoane pe o perioadă de aproape 30 de ani. Participanții nu sufereau de boli de inimă și cancer și au completat chestionare dietetice la fiecare patru ani. Ei au fost întrebați cât de des, în medie, au consumat anumite alimente, inclusiv tipuri de grăsimi și uleiuri.

Rezultatele au arătat că cei care au consumat mai mult de ½ lingură de ulei de măsline pe zi (mai mult de 7 grame) au avut un risc cu 19% mai mic de a muri din orice cauză decât cei care au consumat rar sau niciodată ulei de măsline. Analizând anumite afecțiuni specifice, cercetătorii au constatat că grupul care consumase ulei de măsline avea, de asemenea, un risc cu 19% mai mic de boli cardiovasculare, un risc cu 17% mai mic de a muri din cauza cancerului și un risc cu 29% mai mic de a muri din cauza unei boli neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer.

Consumul de ulei de măsline

Cercetătorii au sugerat că înlocuirea uleiului de măsline cu grăsimi mai nesănătoase ar putea avea un efect mai semnificativ. Aceștia au estimat că înlocuirea a 10 grame pe zi de grăsimi precum margarina, untul și maioneza cu aceeași cantitate de ulei de măsline ar putea reduce riscul de deces și de îmbolnăvire în general cu până la 34%. Studiul a fost publicat în Journal of the American College of Cardiology.

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: