Importanța activității fizice la supraviețuitorii de cancer. Riscul statului îndelungat pe scaun
Supraviețuitorii de cancer care petrec mai mult de 8 ore pe zi stând jos au de 5 ori mai multe șanse de a muri în anii următori decât cei care petrec mai puțin timp stând jos. Pe de altă parte, a fi activ din punct de vedere fizic reduce riscul de deces timpuriu, arată un nou studiu.
Ceea ce este „alarmant” este faptul că atât de mulți supraviețuitori ai cancerului au un stil de viață sedentar, au declarat pentru WebMD Chao Cao și Lin Yang, PhD, de la Alberta Health Services din Calgary, Canada, care au lucrat la acest studiu.
Societatea Americană de Cancer recomandă ca supraviețuitorii de cancer să urmeze aceleași îndrumări privind activitatea fizică ca și populația generală. Ținta este de 150 până la 300 de minute de activitate moderată sau 75 până la 150 de minute de activitate viguroasă în fiecare săptămână (sau o combinație a acestora).
„Atingerea sau depășirea limitei superioare de 300 de minute este ideală”, spun Cao și Lin.
Cu toate acestea, în cadrul studiului lor efectuat pe mai mult de 1.500 de supraviețuitori ai cancerului, mai mult de jumătate (57%) au fost inactivi, raportând că nu au desfășurat nicio activitate fizică săptămânală în timpul liber în ultima săptămână.
Aproximativ 16% erau „insuficient” de activi, sau făceau mai puțin de 150 de minute pe săptămână. Între timp, 28% erau activi, realizând mai mult de 150 de minute de activitate fizică săptămânală.
Statul pe scaun este deosebit de riscant
Săpând mai adânc, cercetătorii au descoperit că mai mult de o treime dintre supraviețuitorii de cancer au raportat că stau jos între 6 și 8 ore pe zi, iar un sfert au raportat că stau jos mai mult de 8 ore pe zi.
Pe parcursul a până la 9 ani, 293 dintre supraviețuitorii de cancer au murit – 114 de cancer, 41 de boli de inimă și 138 din alte cauze.
După luarea în considerare a elementelor care ar putea influența rezultatele, riscul de a muri din orice cauză sau de cancer a fost cu aproximativ 65% mai mic la supraviețuitorii de cancer care erau activi din punct de vedere fizic, în raport cu colegii lor inactivi.
Statul pe scaun pentru perioade lungi de timp a fost deosebit de riscant, potrivit studiului din JAMA Oncology.
În comparație cu supraviețuitorii de cancer care stăteau mai puțin de 4 ore pe zi, supraviețuitorii de cancer care au declarat că stăteau mai mult de 8 ore pe zi aveau un risc aproape dublu de a muri din orice cauză și un risc mai mult decât dublu de a muri din cauza cancerului.
Supraviețuitorii de cancer care au stat jos mai mult de 8 ore pe zi și care erau inactivi sau nu erau suficient de activi aveau un risc de până la cinci ori mai mare de a muri din orice cauză sau de cancer.
„Fiți activi și stați mai puțin jos, mișcați-vă mai mult și faceți mișcare frecvent”, recomandă Cao și Yang. „Evitarea șederii prelungite este esențială pentru majoritatea supraviețuitorilor de cancer pentru a reduce riscurile de mortalitate în exces”.

One thought on “Importanța activității fizice la supraviețuitorii de cancer. Riscul statului îndelungat pe scaun”