Dr. Viviana-Florina Pandele: Facebook – ajutorul vârstnicilor în pandemie

Dr. Viviana-Florina Pandele: Facebook – ajutorul vârstnicilor în pandemie

Facebook. Utilizarea rețelei de comunicare în timpul pandemiei de către persoanele vârstnice a fost benefică aducându-i mai aproape de cei dragi, atunci când întâlnirile fizice nu s-au putut realiza. Pentru aceștia, social media a prezentat numeroase beneficii asupra sănătății psihice, cum ar fi: dezvoltarea unor aptitudini în utilizarea noilor tehnologii ce determină întârzierea deteriorării cognitive, niveluri mai scăzute ale singurătății, viziuni pozitive asupra viitorului.

            Conform studiilor de specialitate, popularitatea internetului în timpul pandemiei a crescut atât în România, cât și în alte țări. 40% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani din România au utilizat social media în anul 2020 din cauza pandemiei de Coronavirus.

 Facebook. În urma distribuirii unui chestionar atât în mediul online, cât și în formă fizică, au reieșit următoarele rezultate:

  • Mai mult de jumătate din persoanele care au participat la acest studiu au declarat că au utilizat Facebook în timpul pandemiei, iar timpul petrecut pe această platformă de socializare a crescut semnificativ.
  • În ceea ce privește scopul utilizării Facebook, majoritatea au comunicat cu familia și cu prietenii. Dar și în scop informativ.
  • Opțiunea de apel video a fost printre preferatele utilizatorilor. Urmată de mesajele scrise, apelul audio, mesajele audio.

Persoanele vârstnice care au utilizat Facebook au declarat că după comunicarea cu familia și prietenii au prezentat o stare de liniște și de siguranță. Iar sentimentul de singurătate, precum și cel de izolare socială s-au diminuat considerabil prin creșterea nivelului de sprijin și contact social. Acestea au declarat că decizia de a realiza un cont de Facebook și utilizarea acestuia a fost una corectă.

Așadar, utilizarea Facebook a fost benefică în rândul vârstnicilor, oferindu-le un mediu plăcut de conectare socială și emoțională cu persoanele dragi. Comunicarea cu prietenii virtuali a fost dezvoltată, iar încrederea în propriile persoane a crescut.

Dr. Viviana-Florina Pandele

Medic rezident, anul II – Spitalul de Psihiatrie “Elisabeta Doamna”, Galați

COORDONATOR:

PROF. UNIV. DR. ANAMARIA CIUBARĂ

Medic primar psihiatru – Spitalul de Psihiatrie “Elisabeta Doamna”, Galați

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *