În fiecare an, pe 14 iunie, este marcată Ziua mondială a donatorului de sânge, un prilej pentru a mulţumi donatorilor de sânge voluntari, neplătiţi, pentru gestul lor salvator de vieţi. Totodată, această zi a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca un omagiu, în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în anul 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge AB0.

La începutul secolului XX, medicul austriac Karl Landsteiner descoperă grupele de sânge. Asta a permis realizarea de progrese medicale majore, cum ar fi transfuziile sigure și identificarea urmelor de sânge în domeniul medicinii legale. Medicul însuși avea grupa sanguină O.

Karl Landsteiner s-a născut la Viena, în 1868. Tatăl său, Leopold Landsteiner, era ziarist, editor și jurist. Când avea șase ani a rămas orfan de tată și a fost crescut de mama sa, Fanny Hess.

A absolvit Universitatea din Viena şi în 1891 obţine diploma de medic. Îşi continuă studiile în domeniul chimiei, iar în 1897 devine asistentul directorului Institutului Anatomo-Patologic al Universităţii din Viena.

Cum a descoperit grupele de sânge

Ca asistent, Karl Landsteiner efectuează 3.639 de examinări post-mortem. Dubla sa specializare, în medicină şi chimie, i-a permis să studieze compoziţia sângelui. El a remarcat tendinţa sângelui provenit de la diferite specii de a forma cheaguri când era amestecat. A observat acelaşi fenomen şi când a amestecat sângele unor oameni. În 1901, descoperă că sângele uman se poate clasifica în trei categorii, A, B şi C (care va deveni ulterior O1). În acelaşi timp a demonstrat că aglutinarea (coagularea) nu se datorează unei boli, ci este o reacţie chimică obişnuită.

Experimente pe maimuțe

 Importanţa descoperii a fost recunoscută în 1907, când se făceau primele transfuzii, iar cu ajutorul noilor tehnici de anestezie se efectuau noi intervenţii chirurgicale. Cariera lui Karl Landsteiner avea să cunoască un avânt în următorii ani.

 În 1905 indică o metodă prin care se puteau infecta maimuţele cu sifilis, făcând posibile experimente pentru găsirea unui tratament pentru această boală. Între 1908 şi 1918 efectuează experimente şi cercetări asupra poliomielitei. A injectat maimuţe cu extrase din creierul şi măduva spinării unor pacienţi cu poliomielită, descoperind că pot prezenta simptomele bolii. În 1912, lansează concluzia corectă afirmând că poliomielita este produsă de un virus. Vaccinul eficient avea să fie creat abia peste patru decenii.

A murit în urma unui atac de cord

După Primul Război Mondial se mută pentru trei ani în Olanda, unde studiază reacţia antigen-anticorp. A studiat alergiile, efectuând experimente pe animale, iar în 1921, alături de colegii săi demonstrează existenţa unor molecule importante pentru sinteza anticorpilor, haptene.

După această descoperire, primeşte o invitaţie pe care o onorează, din partea Fundaţiei Rockefeller. Se stabileşte în SUA, unde lucrează şi publică diferite texte medicale. În 1940 demonstrează existenţa factorului Rh pe care l-a asociat cu unele cazuri de mortalitate la copii. Anticorpii anti-Rh apar în sângele mamei cu Rh negativ, iar naşterea unui copil cu Rh pozitiv va avea ca efect distrugerea hematiilor (globulelor roşii) fătului (regula se aplică doar la a doua sarcină cu făt cu Rh pozitiv).

Karl Landsteiner primeşte în 1930 premiul Nobel pentru descoperirea grupelor de sânge, iar în 1929 a fost ales preşedintele Societăţii Americane de Imunologie.

A decedat în urma unui atac cardiac care l-a surprins în timp ce lucra în laboratorul său, la 26 iunie 1943. Legenda spune că a murit prăbușit pe burtă. În realitate, după starea de rău cardiacă, a fost transportat acasă și a decedat la spital două zile mai târziu. Soția sa și el au fost înmormântați unul lângă altul, sub o simplă piatră de mormânt, într-un cimitir din insula Nantucket.