Dr. Adrian Rotaru: Burnout-ul ocupațional, o problemă a societății moderne

Sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale este de fapt o stare de epuizare fizică și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și care interacționează frecvente cu oamenii. Se manifestă din ce în ce mai frecvent în epoca actuală și duce la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează relațiile cu cei din jur și a calității vieții individului.

Termenul a fost introdus în anii ’70 de către psihologul Herbert Freudenberger, care în 1980  publicpă lucrarea „Burn Out: The High Cost of High Achievement. What it is and how to survive it”, în care descrie pentru prima dată acest sindrom.

Sindromul burnout se caracterizează prin: tulburări de somn și de digestie, senzația de epuizare și de scădere a randamentului profesional, scăderea capacității de dialog și de interacțiune cu cei din jur, senzația de goliciune sufletească și că viața profesională invadează viața privată a individului.

Sindromul burnout este de tip evolutiv și se caracterizează prin următoarele etape:

-entuziasm: specific începătorului care nutrește speranțe în cariera sa;

-stagnarea ineficientă: individul simte că nu este recompensat corespunzător muncii depuse;

-sentimentul de frustrare: apar tulburări fizice (cefalee, migrenă, tulburări gastro-intestinale) și emoționale (anxietate, depresie);

-apatie, dezamăgire și reacția de apărare: individul se simte tot mai frustrat, dar nu poate renunța la locul de muncă din motive economice, ceea ce conduce la crearea unei imagini negative despre propria persoană.

Burnout-ul nu este recunoscut ca o tulburare mentală distinctă în actuala revizuire din 2013 a Manualului de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale (DSM-5).

În ceea ce privește Clasificarea statistică internațională a bolilor și a problemelor de sănătate conexe (ICD), ediția ICD-10 (actuală 1994-2021) clasifică „burn-out” ca un tip de dificultate non-medicală de gestionare a vieții sub codul Z73.0. ICD-10 conține, de asemenea, o categorie de afecțiuni „F43.8 Alte reacții la stres sever”, care uneori a fost, de asemenea, etichetată ca o neurastenie.

O nouă versiune a ICD, ICD-11, a fost lansată în iunie 2018, si urmează a fi utilizat din ianuarie 2022. Această versiune are o intrare codificată și intitulată „QD85 Burn-out”, descriind starea de burn-out astfel:

„Burn-out-ul este un sindrom conceptualizat ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes.

Sindromul burnout se caracterizează prin trei dimensiuni:

1) sentimente de epuizare sau epuizare a energiei; 2) distanța mentală crescută față de locul de muncă sau sentimentele de negativism sau cinism legate de locul de muncă; și 3) eficacitate profesională redusă. Burn-out-ul se referă în mod specific la fenomenele din contextul ocupațional și nu ar trebui aplicat pentru a descrie experiențele din alte domenii ale vieții.”

În 1981, Maslach și Jackson au dezvoltat primul instrument utilizat pe scară largă pentru evaluarea epuizării, și anume, MBI. În concordanță cu conceptualizarea lui Maslach, MBI clasifică epuizarea ca un sindrom tridimensional, ce constă în epuizare emoțională, depersonalizare și realizare personală redusă. Alți cercetători susțin că epuizarea ar trebui să se limiteze doar la oboseală și epuizare.

Există, totuși, și alte conceptualizări ale epuizării ce se diferențiază de conceptualizarea sugerată de Maslach. Shirom și Melamed cu măsura lor Burnout Shirom-Melamed (SMBM) conceptualizează epuizarea în termeni de epuizare fizică, oboseală cognitivă și epuizare emoțională. O examinare a subescalei de epuizare emoțională a SMBM indică totuși că subscala întruchipează mai clar conceptul de depersonalizare al lui Maslach decât conceptul ei de epuizare emoțională. Demerouti și Bakker, cu inventarul lor „Oldenburg Burnout”, conceptualizează epuizarea în termeni de epuizare și dezangajare.

Tipuri de burnout

În 1991, Barry A. Farber în cercetările sale asupra profesorilor a propune exisța a trei tipuri de burnout:

-„uzură” și „răsucire”, în care cineva renunță la faptul că a avut prea mult stres și / sau prea puțină recompensă;

-„epuizare clasică / frenetică”, în care cineva lucrează din ce în ce mai mult, încercând să rezolve situația stresantă și / sau să caute o recompensă adecvată pentru munca sa;

-„burnout necontestat”, în cazul în care cineva are un stres scăzut, dar munca este nerecuperabilă.

Factori de risc

Dovezile sugerează că etiologia epuizării este multifactorială, factorii de personalitate jucând un rol important. Factorii de dispoziție cognitivă implicați în depresie s-au dovedit a fi implicați și în epuizare. O altă cauză a epuizării include factorii de stres la care este supusă o persoană și cărora nu le poate face față.

Se presupune că burnout-ul apare atunci când există o nepotrivire între natura muncii și munca pe care o depune respectiva persoană. Un indiciu comun al acestei nepotriviri este suprasolicitarea. Suprasolicitarea poate apărea în contextul reducerii dimensiunilor unei societăți, care de multe ori nu restrânge obiectivele acesteia, dar necesită mai puțini angajați pentru îndeplinirea acestora.

Efectele burnout-ului

Unele cercetări indică faptul că epuizarea este asociată cu performanțe reduse la locul de muncă, boli coronariene, afectarea sănătății mintale, scădere a nivelurilor de performanță la locul de muncă, sentimente de neputință și tulburări de somn. În ceea ce privește problemele de sănătate mintală, cercetările pe stomatologi și medici sugerează că ceea ce se înțelege prin epuizare este de fapt un sindrom depresiv. Astfel, performanța redusă la locul de muncă și riscul cardiovascular ar putea fi legate de epuizare din cauza legăturii epuizăre – depresie. Semnele comportamentale ale epuizării ocupaționale sunt demonstrate prin cinism în cadrul relațiilor la locul de muncă cu colegii și clienții.

Alte efecte ale epuizării se pot manifesta ca și niveluri scăzute de energie și productivitate, cei implicați observând că întârzie în mod constant la muncă și simt adesea un sentiment de frică în momentul sosire la servici. Pot de asemenea suferi de probleme legate de concentrare, uitare, frustrare crescută și/sau sentimente copleșire. Pot să se plângă și să se simtă negativi sau să se simtă apatici, crezând că au un impact redus asupra colegilor și a mediului de lucru. Epuizarea profesională este, de asemenea, asociată cu absenteismul și cu gânduri de renunțare. 

Dr. Adrian Rotaru, medic rezident psihiatru, secția Psihiatrie 2, Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, Galați