Cocaina, Marea Neagră, Rusia și NATO
Gigel Lazăr, președintele CIADO România, ONG agreat de Agenția Națională Antidrog (ANA), a făcut precizări privind pachetele de cocaină care continuă să vină, plutind, spre litoralul românesc.
Situatia din Marea Neagra privind cocaina devine pe zi ce trece mai bizara.
- In urma cu o saptamana la Sulina, intr-o barca in deriva, a fost descoperita de un localnic 890 kg cocaina puritate peste 90%.
- Sac cu droguri cu pachete de 1 kg pe plajele din Navodari si Vadu, dupa 10 zile de la primul caz, descoperite tot de localnici.
Pe fond discutam de marfa cu o valoare de peste 300 mil euro pe piata libera. Ieri a aparut o stire precum ca cele 2 pachete gasite de localnici au fost inscriptionare cu renumitul acronim CR7. Nu stiu considerentele pentru care unii au facut legatura cu primul lot descoperit si pachetele de vineri, in contextul in care nu stim daca cele din primul lot erau inscriptionate cu CR7. Parerea mea este ca daca nu sunt identic inscriptionate, discutam de alt transport esuat a carui cantitate este greu de determinat. Interventia fortelor specializate de dupa descoperirea pachetelor este salutara, dar cum de am ajuns iar in situatia ca localnicii sa descopere pachete cu cocaina si cei cu responsabilitati clare in zona Marii Negre sa devina „cautatori” ulteriori si nu actiuni preventive de descoperire dupa primul caz. Sau au cautat si nu s-a gasit nimic si asta imi intareste ideea ca este vorba de un al doilea transport.
Exerciții NATO
Mai este un aspect de interpretare. Cocaina a fost descoperita in perioada cand NATO si Rusia fac exercitii militare ( mobilizarea a inceput in 28 fabruarie, culminand cu ziua de ieri) in paralel la Marea Neagra. Ce dealar ar fi fost atat de inconstient sa faca un transport de o asemenea cantitate in contextul dat? Cert este o situatie bizara la care nu cred ca vom avea raspunsuri plauzibile. Pana la urma cine pe cine vrea sa compromita?
