Cel mai mic bebeluș din lume, care la naștere cântărea 268 de grame, a ajuns acasă sănătos

Un bebeluş care a cântărit la naştere doar 268 de grame a fost externat şi a ajuns acasă sănătos după ce a luat în greutate până la 3,238 de grame, devenind astfel cel mai mic copil de sex masculin din lume care a supravieţuit, a anunţat marţi Universitatea Keio din Tokyo, citată de agenţia Kyodo.

shop.libertatea.ro


Băieţelul din Tokyo s-a născut prin cezariană, intervenţie chirurgicală efectuată de urgenţă în luna august deoarece nu luase în greutate la 24 de săptămâni de gestaţie. Medicii au decis la acea vreme că viaţa sa se afla în pericol, a precizat universitatea niponă.

Bebeluşul, care încăpea în două palme la momentul venirii pe lume, a fost tratat în cadrul unităţii de terapie intensivă neonatală din cadrul spitalului până ce a luat constant în greutate şi a putut fi hrănit la sân.

El a părăsit spitalul miercurea trecută, la două luni după data prevăzută iniţial pentru externare.

Rata de supravieţuire a bebeluşilor care cântăresc la naştere mai puţin de 1.000 de grame este de circa 90% în Japonia. Însă, pentru nou-născuţii care au la naştere o greutate sub 300 de grame rata de supravieţuire este redusă, în special în cazul băieţilor.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

„Vreau ca oamenii să ştie că bebeluşii pot ajunge acasă sănătoşi chiar dacă se nasc mici”, a declarat medicul Takeshi Arimitsu.

Deţinătorul recordului precedent este un băieţel care a avut greutatea de 274 de grame la naştere şi a venit pe lume în 2009 în Germania, a precizat Universitatea Keio citând registrul Universităţii din Iowa în care sunt înregistraţi cei mai mici bebeluşi din lume.

elefant.ro

Cea mai mică fetiţă a cântărit la naştere 252 de grame. Ea a venit pe lume tot în Germania, în 2015.

La nivel mondial au fost înregistraţi 23 de copii prematuri care au cântărit la naştere mai puţin de 300 de grame şi au supravieţuit, dintre aceştia doar patru fiind de sex masculin, conform ”Tiniest Babies Registry” al universităţii din Statele Unite. (Agerpres)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *