ÎN CABINETUL DE LOGOPEDIE. Prof. Dr. Georgeta Burlea, despre tulburările de limbaj (VIDEO)

Profesor asociat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi și logoped principal în abulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, Prof. Dr. Georgeta Burlea spune că tratarea problemelor de vorbire la vârste fragede este mai sigură decât atunci când persoana care întâmpină dificultăţi de vorbire devine adultă.

„Când vorbim despre tulburări de limbaj, vorbim despre: dislalie (o tulburare de pronunţie), bâlbâială (tulburare de ritm şi de fluenţă), disfonie (tulburare de voce), dislexie-disgrafie (tulburare a limbajului scris), despre tulburări de dezvoltare a limbajului, cum sunt alalia şi afazia (tulburări majore în achiziţia limbajului), dar şi despre cele cauzate de disfuncţii psihice. Studiile de specialitate arată faptul că incidenţa tulburărilor de limbaj, în funcţie de vârstă, este mai mare în cazul preşcolarilor – de 45%-50% – şi mai mică pentru şcolari. Dacă în clasa întâi 30%-35% din elevi pot avea tulburări de vorbire, în clasele II-IV, proporţia scade la 15%-18%”, a explicat, într-un interviu pentru adevărul.ro, Prof. Dr. Georgeta Burlea.

Cea mai frecventă tulburare de limbaj este, în opinia specialistului, dislalia, fiind urmată de dislexie, bâlbâială şi de tulburările de dezvoltare a limbajului. Dislalia este tulburarea cea mai frecventă şi este întâlnită la peste 50% din populaţia copiilor preşcolari. Incidenţa ei descreşte invers proporţional cu vârsta copiilor: „În foarte puţine cazuri copilul se autocorectează, ca urmare a procesului de maturizare a sistemului nervos central. De cele mai multe ori, dispariţia dislaliei este consecinţa terapiei logopedice pe care copilul a urmat-o. În cadrul terapiei pe care o desfăşor, nu mă limitez doar la corectarea deficienţelor de pronunţie, ci abordez copilul în globalitatea sa, după ce îi evaluez nivelul de dezvoltare, din punct de vedere cognitiv, psihomotor şi al abilităţilor de comunicare. Astfel, în unele cazuri, terapia logopedică pentru corectarea dislaliei unui preşcolar poate avea şi o componentă de prevenţie a dislexiei”.

Nu stâlciți cuvintele când vorbiți cu copiii

Este corect să stâlcim cuvintele când vorbim cu copiii? Dar să folosim diminutive? „Este greşit. Nu este corect să alintăm cuvintele, să le vorbim copiilor pe limba lor, pentru că alintatul unui cuvânt îl menţine pe copil la un nivel inferior vârstei sale. Pe de altă parte, diminutivele sunt cuvinte mai grele, ele înseamnă încă o silabă adăugată cuvântului, ceea ce presupune o sarcină în plus. În acea silabă finală apare consoana ţ sau ş, cu un grad mai mare de dificultate. Deci, i se dă copilului o sarcină inutilă. În consecinţă, el se adaptează cerinţelor şi se adaptează atât de bine, încât continuă să vorbească cu un excedent de diminutive.

Noi trebuie să-i vorbim normal copilului, să-l respectăm, să-l tratăm ca pe egalul nostru, să nu-l admonestăm, să-i vorbim, să-i explicăm şi să nu-l punem în situaţia de a face demonstraţii de bună-creştere, la comanda mamei, de obicei. Părinţii şi persoanele din mediul familial trebuie să-i ofere copilului, cu mult calm, cu răbdare, cuvinte simple, pe cât posibil, monosilabice, bisilabice. Pentru cuvinte mai lungi, se pot găsi sinonime, iar dacă nu le găsim, în cazul copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani, recurgem la onomatopee, astfel încât, în loc de raţă, nu spunem „laţă“, ci „mac-mac“. La început, până când copilul capătă încredere, trebuie să i se spună cuvinte care încep cu „m“, „b“ şi „p“, bilabialele, că se pronunţă mai uşor. Mai trebuie ştiut că un copil învaţă atunci când mama îi pronunţă şi-i arată în acelaşi timp obiectul pe care-l denumeşte. Aşa se învaţă limba maternă, de la obiecte concrete, la care se face referinţă. Întotdeauna învelişul sonor trebuie să se raporteze la un obiect concret”.

Care sunt cauzele tulburărilor de limbaj?

„Limbajul este un proces atât de fragil, încât el este supus unor deteriorări diverse, ca o consecinţă a unor multiple cauze. Nu întotdeauna se pot stabili cu exactitate cauzele care au provocat tulburarea de limbaj, mai ales că de foarte multe ori, la baza unei dereglări sau a unei dezvoltări anormale se află un complex de cauze, care au acţionat încă din perioada intrauterină a dezvoltării fătului. Aici putem vorbi despre bolile infecţioase ale gravidei, despre carenţele nutritive ale acesteia, despre Rh-ul negativ. Şi anumiţi factori din timpul naşterii pot afecta dezvoltarea limbajului – travaliu prelungit, traumatisme instrumentale, mecanice, asfixia şi starea de hipoxie care pot determina hemoragii la nivelul scoarţei cerebrale. Desigur, şi după naştere, în copilăria mică, se poate crea terenul pentru dereglări de limbaj. Din această ultimă categorie fac parte cauze organice, de natură funcţională, care privesc atât sfera senzorială, cât şi pe cea motorie, cauze psiho-neurologice. Cauzele psiho-sociale nu sunt lipsite de importanţă şi au o frecvenţă relativ mare. De exemplu, metodele greşite de educaţie în familie – ameninţări, cicăleli, pedepse corporale, injurii – creează traume psihice generale, precum şi tulburări de vorbire. De asemenea, dăunează metodele didactice greşite şi atitudinea neadecvată din partea educatorilor, care nu ţin seama de evoluţia personalităţii copilului, producându-i stări depresive, inhibiţie, fobii, anxietate”, a explicat Prof. Dr. Georgeta Burlea.

Semnele care ar trebui să-i îndrepte pe părinţi spre un logoped

„Perturbarea comunicării orale şi scrise constituie cea mai importantă cauză a eşecului şcolar. Nu este mai puţin adevărat că perturbările de natură fiziologică apărute până la vârsta de 5 ani se pot rezolva şi spontan, fără intervenţia specialistului, înainte de perioada de şcolarizare, o parte dintre acestea fiind urmarea unui ritm propriu de dezvoltare. Tulburările ce persistă după această vârstă sunt cauzate de elemente fonoarticulatorii: fie de un deficit motor care afectează mişcările fine ale limbii, buzelor, palatului, obrajilor, maxilarelor, fie de o implantaţie vicioasă a dinţilor, fie de o inervaţie deficitară. Altele sunt determinate de întârzierea globală a dezvoltării, ca urmare a unor boli cronice sau infecţioase. Multe cazuri sunt provocate de factori declanşaţi de un mediu familial care pur şi simplu nu stimulează vorbirea. În general, la clasele I-IV, multe cazuri de tulburări de limbaj sunt urmarea unor factori nevrozanţi cum ar fi: suprasolicitarea verbală, atitudini brutale, pretenţii exagerate care diminuează dorinţa de comunicare a copilului, producând şocuri emoţionale foarte puternice. Oricum, încă de la grădiniţă, atunci când performanţele lingvistice ale unui copil sunt inferioare nivelului grupei, adică inferioare vârstei biologice, se impune consultarea unui logoped. Corecţia, până la debutul şcolii”, a detaliat Prof. Dr. Georgeta Burlea.

Citiți interviul integral pe adevarul.ro.