Studiu: Memoria pe termen lung ar putea fi îmbunătățită cu ajutorul unei substanțe

Memoria pe termen lung ar putea fi îmbunătăţită, în unele cazuri, cu ajutorul unei doze mari dintr-o substanţă ce creşte nivelul de histamină din creier, conform unui studiu publicat marţi de o echipă de cercetători japonezi, citat de agenţia Kyodo.

shop.libertatea.ro

Descoperirea oamenilor de ştiinţă din Japonia, publicată în jurnalul Biological Psychiatry, ar putea avea implicaţii în tratamentul tulburărilor de memorie precum boala Alzheimer.

Histamina din sistemul nervos central joacă un rol important în procesele de învăţare şi memorare

Substanţa medicamentoasă este în general prescrisă în doze mici pentru tratarea ameţelilor, însă experimentul a implicat administrarea în cazul unora dintre participanţii la studiul clinic a unor doze mari pentru sporirea nivelului de histamină.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Experimentul a fost realizat pe 38 de bărbaţi şi femei cărora li s-a cerut să studieze imagini cu 128 de obiecte în cadrul unui exerciţiu de recunoaştere a acestora. Memoria lor a fost testată o săptămână mai târziu şi apoi din nou după două zile când au fost întrebaţi dacă îşi amintesc să fi văzut obiectele.

Jumătate dintre participanţi au primit un placebo oral, celorlalţi subiecţi fiindu-le administrată substanţa medicamentoasă cu 30 de minute înainte de începerea primului test.

elefant.ro

În cazul celui de-al doilea test, celor care primiseră anterior un placebo le-a fost administrată substanţa. La rândul lor, subiecţii care au primit mai întâi substanţa activă li s-a dat un placebo.

Procentul răspunsurilor corecte date de cei care au răspuns corect după ce au primit substanţa activă a fost de 46%, cu 3% mai mare faţă de situaţia anterioară în care li s-a administrat un placebo.

Experimentele au demonstrat că scorurile obţinute la test au fost influenţate de capacitatea iniţială de memorare. Cei care aveau o memorie slabă şi-au îmbunătăţit rezultatele de la 28% la 55% după ce au primit substanţa medicamentoasă.

Însă, subiecţii cu o bună capacitate iniţială de memorare s-au confruntat cu dificultăţi după administrarea substanţei. În cazul lor, procentul răspunsurilor corecte a scăzut de la 61% la 39%. Oamenii de ştiinţă cred că acest lucru poate fi explicat prin faptul că surplusul de histamină ar fi putut declanşa prea mult ”zgomot”, iar stimularea nervoasă excesivă a împiedicat procesul de amintire.

Totuşi, studiul clinic nu sugerează că îmbunătăţirea memoriei pe termen lung este benefică în toate situaţiile. ”Există încă incertitudini cu privire la utilizarea acestei substanţe şi riscul ca oamenii să îşi poată aminti evenimente negative”, a subliniat Yuji Ikegaya, profesor la Universitatea din Tokyo, coautor al studiului. Acesta a atras atenţia că această substanţă trebuie administrată doar la recomandarea medicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *