Tot mai mulți copii suferă de diabet. Care este procedura pentru achiziţionare senzorilor de monitorizare a glicemiei

Peste 800.000 de persoane suferă de diabet în România, iar programul naţional legat de această afecţiune, care a demarat în luna octombrie, va funcţiona mult mai bine în 2019, a afirmat joi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a arătat că se constată o creştere a incidenţei acestei boli în rândul copiilor.

shop.libertatea.ro


„Numărul de persoane care suferă de diabet este foarte mare – 823.000 la nivelul ţării, care sunt trataţi în cadrul programului naţional de diabet. Incidenţa diabetului este foarte mare la nivelul României – 12,4% din nivelul populaţiei României. În rândurile copiilor se constată o creştere a incidenţei diabetului. Astăzi avem în monitorizare 3.440 de copii cu diabet zaharat tip I. Aceste date au impus necesitatea unei măsuri urgente. În primul rând pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor cu diabet. O bună monitorizare a glicemiei va reduce riscul de apariţie a complicaţiilor acute şi cronice cauzate de diabet. Un rol important îl are medicul de familie, care are posibilitatea să evalueze riscul de îmbolnăvire  prin efectuarea controalelor de rutină”, a declarat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă prilejuită de marcarea Zilei Mondiale a Diabetului.

Pintea a explicat că, în prezent, subprogramul naţional de diabet tip I se desfăşoară în 11 centre regionale.

„Astfel achiziţia, montarea şi eliberarea dispozitivelor medicale specifice diabetului zaharat de tip I se realizează prin centrele metodologice regionale Bucureşti – 4 spitale, Timişoara – 2 spitale, Iaşi – 2 spitale, Cluj – 2 spitale, Dolj – un spital”, a punctat Pintea.

Ea a precizat că Ministerul Sănătăţii are în vedere extinderea acestor centre, iar programul demarat în luna octombrie va funcţiona mult mai bine de anul viitor.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

„În acest moment au fost alocate sume la solicitări centrelor regionale din Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Credem că programul demarat în luna octombrie va funcţiona mult mai bine anul viitor, pentru că există nişte termene legate de procedurile de achiziţii şi pe care trebuie să le respectăm”, a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

„Ori populaţia nu e informată, ori există o anumită reticenţă”

elefant.ro

Sorina Pintea a spus că s-au alocat fonduri pentru achiziţia de dispozitive de monitorizare a glicemiei pentru 500 de copii, însă s-au depus puţine dosare.

„Sumele pentru anul viitor vor fi alocate pentru toţi copiii – cei 3.440 aflaţi în evidenţă. Important este ca acei pacienţi să facă solicitări, să se facă aceste dosare. Noi am spus că alocăm anul acesta bani pentru 500, este nevoie de alocarea banilor pentru a putea permite începerea programului de achiziţie, dar am citit solicitările. Ori populaţia nu e informată, ori există o anumită reticenţă. Nici nu ştiu cum să explic, important este că s-a pornit. Anul viitor vor avea mult mai mult curaj să depună dosare şi să ceară dispozitivele”, a menţionat Pintea.

În context, ministrul a explicat procedura necesară pentru depunerea dosarelor de achiziţionare a senzorilor de monitorizare a glicemiei.

„Medicul diabetolog întocmeşte dosarul pe baza criteriilor medicale de admisie în program. Documentele sunt transmise Casei de Asigurări de Sănătate cu care centrul respectiv se află în relaţie contractuală, Casa de Asigurări centralizează dosarele primite şi le transmite Comisiei de evaluare a Centrului metodologic regional, care spuneam că sunt aceste 11 centre care trebuie să primească dosarele. Comisia de evaluare din Centrul metodologic verifică respectarea criteriilor de eligibilitate, dar de regulă nu le mai verifică, pentru că se trimit nişte grile care se bifează, apoi emit o decizie în baza căreia se realizează includerea în program”, a informat ministrul.

Riscograma

Totodată, Pintea a făcut apel la medicii de familie să utilizeze riscograma pentru a preveni şi depista în fazele incipiente diverse afecţiuni, printre care şi diabetul. „Medicul de familie poate preveni îmbolnăviri prin consilierea persoanelor din lista proprie prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi o dietă corespunzătoare”, a susţinut ministrul.

Pintea a reamintit că, începând din acest an, pachetul de servicii medicale de bază conţine screeningul prenatal, realizat în maternităţi.

„În cadrul acestui pachet, fiecare gravidă are acces la o serie de servicii medicale, printre care sunt incluse controlul glicemiei şi toleranţa la glucoză. În programul care se adresează pacienţilor de diabet au fost incluse şi trei molecule noi, care cresc opţiunile de tratament ale adulţilor cu diabet zaharat tip II”, a mai arătat ministrul Sănătăţii.

La nivel naţional, în anul 2017, 1.785.300 de persoane cu vârsta între 20 şi 79 de ani, reprezentând 12,4% din populaţia României, suferea de diabet.

La nivel mondial, 1 din 11 adulţi are diabet (aproximativ 425 milioane), iar majoritatea cazurilor sunt diabet tip II.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *