Poveștile medicinei. Pavlov, reflexul condiționat, obsesia pentru program și insomnia

Fiziolog, psiholog și medic rus, Ivan Petrovici Pavlov a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină în 1904 pentru fiziologia digestiei şi crearea unei ştiinţe a reflexelor condiţionate. Pavlov s-a născut pe 26 septembrie 1849 în Riazan, Rusia, unde tatăl său era preot. Din cauza acestui fapt, a urmat şcoala bisericească şi Seminarul Teologic din oraş.

Inspirat de Dimitri Pisarov, tatăl fiziologiei ruse, Ivan a abandonat viaţa religioasă şi a decis să se dedice ştiinţei. În 1870 a intrat la Facultatea de Fizică şi Matematică din Sankt Petersburg, pentru a urma cursurile de ştiinţe naturale: chimie şi psihologie. După terminarea facultăţii s-a înscris la Academia de Chirurgie Medicală, pe care a absolvit-o in 1879.

În anii 1890, Pavlov a investigat funcția gastrică a câinelui prin externalizarea glandei salivare pentru a putea colecta, măsura și analiza saliva produsă ca răspuns la mâncare, în condiții diferite. El a observat că aceștia au tendința de a saliva înainte ca hrana să ajungă în cavitatea lor bucală, și a început investigarea acestei „secreții psihice”, cum a numit-o el. A decis că aceasta este mult mai interesantă decât chimia salivei și a schimbat scopul cercetării sale, efectuând o lungă serie de experimente în care a manipulat stimulii care apăreau înainte de aducerea hranei.

De aici, Pavlov a stabilit legile fundamentale pentru apariția și eliminarea a ceea ce el denumea „reflexe condiționale” – adică, răspunsuri reflexe, precum salivarea, care nu apăreau decât condițional, ca urmare a unor experiențe precedente ale animalului. Aceste experimente au fost efectuate în anii 1890 și 1900, și au fost puse la dispoziția cercetătorilor occidentali prin traducerea unor experiențe individuale, dar au devenit disponibile în totalitate în limba engleză printr-o carte publicată în 1927.

Insomnia

Pavlov era obsedat de programul și de obiceiurile sale de muncă. Obișnuia să ia prânzul exact la ora 12, se culca la aceeași oră în fiecare seară și, în fiecare an, pleca în vacanță, din Leningrad în Estonia, în aceeași zi. Acest comportament s-a schimbat când fiul său Victor a murit în Armata albă.  După aceea, a suferit de insomnie.

Ivan Petrovici Pavlov
Ivan Petrovici Pavlov

Spre deosebire de mulți oameni de știință pre-revoluționari, Pavlov a fost respectat de guvernul sovietic și i s-a permis să își continue cercetările până la o vârstă înaintată. Pavlov însuși nu avea o atitudine favorabilă față de marxism, dar ca laureat al Premiului Nobel era văzut ca un atu politic important, și era puternic susținut. După asasinarea lui Serghei Kirov în 1934, Pavlov a scris mai multe scrisori lui Molotov, criticând persecuțiile în masă care au urmat, și cerând rejudecarea unor cazuri ale unor oameni pe care îi cunoștea personal. Mai târziu, a fost interesat de folosirea condiționării pentru a stabili un model experimental asupra inducției nevrozei. Ivan Petrovici Pavlov a murit la Leningrad, pe 27 februarie 1936 . Laboratorul său din Sankt Petersburg a fost păstrat până astăzi.

Concept cheie în psihologia comparată

Termenul lui Pavlov de reflex condițional („условный рефлекс”) a fost tradus greșit din limba rusă ca reflex condiționat, iar alți oameni de știință care au citit lucrările sale au ajuns la concluzia că dacă astfel de reflexe ar fi fost condiționate, ar fi trebuit să fie produse printr-un proces denumit condiționare, potrivit Wikipedia. După ce munca lui Pavlov a devenit cunoscută în vest, în special datorită scrierilor lui John B. Watson, ideea de condiționare ca o formă automată de învățare a devenit un concept cheie în psihologia comparată, și la referința generală la psihologie, behaviorismul. Bertrand Russell a fost un avocat entuziast al importanței lucrărilor lui Pavlov pentru filosofia minții.

Condiționarea pavloviană

Cercetările lui Pavlov asupra reflexelor condiționate au influențat puternic nu doar știința, dar și cultura de zi cu zi. Termenul „câinele lui Pavlov” este adesea utilizat pentru a descrie o persoană care doar reacționează la o anumită situație, în loc să folosească gândirea critică. Condiționarea pavloviană a fost tema principală a romanului lui Aldous Huxley, Brave New World.

Câinele lui Pavlov, în Muzeul Pavlo
Câinele lui Pavlov, în Muzeul Pavlov

S-a scris că Pavlov anunța aducerea hranei printr-un clopoțel, însă notițele sale arată utilizarea unui număr mare de stimuli auditivi, incluzând fluiere, metronoame, împreună cu stimuli vizuali. În anii 1990, când savanții occidentali au avut acces la laboratorul lui Pavlov, nu s-a găsit niciunul din aceste obiecte.

Sursa: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *