„Boala Parkinson îşi poate dubla numărul pacienţilor până în 2030. Alzheimer: 500.000 de pacienţi în România”

„Numărul bolnavilor de scleroză multiplă s-a dublat în ultimii şase ani. Traumatismele cranio-cerebrale sunt în creştere alarmantă. Accidentul vascular cerebral a înregistrat peste 15 milioane de cazuri noi. Alzheimer, de la boala uitării la demenţă, numără peste 500.000 de pacienţi în România. Boala Parkinson îşi poate dubla numărul pacienţilor până în 2030.
Aceste statistici alarmante la nivel mondial fac obiectul reuniunilor ştiinţifice în cadrul cărora neurologii lumii încearcă noi abordări în ceea ce priveşte prevenirea, tratarea şi, după caz, neurorecuperarea în aceste afecţiuni cu un impact extrem la nivelul societăţii globale. Despre toate acestea se va discuta anul acesta în cadrul unui adevărat regal al cercetării ştiinţifice medicale în neurologie, ce va cuprinde două evenimente speciale: „RoNeuro Brain Days” şi „International School of Neurology” – 29 iunie-5 iulie, în staţiunea Eforie Nord”, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Române de Neurologie, publicat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, subiectele cele mai importante, axate în principal pe prevenţie şi neurorecuperare, însoţite de declaraţiile unora dintre cei mai apreciaţi specialişti în domeniu, români şi străini, vor fi prezentate într-o conferinţă intitulată „Bolile neurologice între prevenţie, tratamente inovative şi neurorecuperare”, ce va fi prezidată de către preşedintele SSNN şi SNR, prof. dr. Dafin Mureşanu.
Manifestările ştiinţifice sunt organizate de către Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea Română de Neurologie (SNR), împreună cu partenerii naţionali şi internaţionali.