De ce râd bebelușii? Elementul-cheie descoperit de specialiști
Bebelușii nu pot înțelege o glumă. Și atunci, ce provoacă râsul lor? Răspunsul ar putea dezvălui multe despre creierul lor și modul în care percep lumea înconjurătoare.
Ce anume provoacă râsul copiilor? Se pare că este una dintre cele mai distractive probleme pe care un medic le-ar putea investiga, dar există un motiv științific serios pentru care cercetătorii vor să afle răspunsuri.
Primul care și-a pus această întrebare a fost Darwin, care a studiat râsul fiului său, iar Freud a formulat o teoria că tendința noastră de a râde provine dintr-un sentiment de superioritate. Așadar, ne face plăcere să vedem suferința altcuiva pentru că nu este vorba de noi.
Marele psiholog Jean Piaget a crezut că râsul copiilor ar putea fi folosit pentru a înțelege ce este în mintea lor. Dacă râzi, trebuie să înțelegi într-o oarecare măsură gluma. Cert este că psihologia modernă a neglijat până acum acest aspect.
Caspar Addyman, specialist la Universitatea din Londra, crede că putem folosi râsul pentru a înțelege modul în care copiii văd lumea. El a făcut cel mai amplu și mai cuprinzător sondaj de până acum despre ceea ce îi face pe copii să râdă, prezentând rezultatele inițiale la Conferința Internațională privind studiile pentru sugari, la Berlin. Prin intermediul site-ului său, el a chestionat mai mult de 1.000 de părinți din întreaga lume, punându-le întrebări cu privire la momentul, locul și motivul pentru care bebelușii lor râd.
Primul zâmbet, la 6 săptămâni
Rezultatele sunt extraordinare. Primul zâmbet al bebelușului vine la aproximativ șase săptămâni, primul lui râs la aproximativ trei luni și jumătate (deși unora le-a luat de trei ori mai mult timp să râdă, așa că nu vă faceți griji dacă bebelușul dvs. nu a făcut asta încă). “Peekaboo” – sau “Cucu bau” – este onomatopea favorită a lor, dar gâdilatul este, cu siguranță, cel mai important motiv pentru care bebelușii râd.
Numai în prezența adulților
Foarte important: răspunsurile sondajului arată că primele râsete apar în prezența oamenilor și a lucrurilor făcute de aceștia și că un simplu gâdilat nu este suficient. Nu este suficient nici să vadă ceva care apare sau dispare brusc. Lucrurile devin amuzante pentru bebeluși numai atunci când este implicat și un adult. Acest lucru arată că înainte ca bebelușii să meargă sau să vorbească, devin socialbili. Dacă gâdilați un bebeluș, ei râd pentru că îi gâdilă un adult, nu doar pentru că simt o senzație.
În plus, bebelușii nu tind să râdă de oamenii triști, ci mai degrabă atunci când văd adulți fericiți. Aceste rezultate arată că teoria lui Freud (care, în orice caz, a fost dezvoltată pe baza interviurilor clinice cu adulții, mai degrabă decât un studiu formal riguros al copiilor reali) pare a fi greșită.
Deși părinții spun că băiețeii râde puțin mai mult decât fetițele, ambele sexe îi găsesc pe părinți la fel de amuzanți.
Addyman continuă să colecteze date și speră că, pe măsură ce rezultatele vor deveni mai clare, va putea să-și folosească analiza pentru a arăta cum râsul ne va ajuta să-i înțelegem pe copii.
