Silvia Elena Atanasiu, viceprimar al municipiului Galați, despre Inteligența Artificilă. Conferința de Psihiatrie Galatia 2025
Silvia Elena Atanasiu este viceprimar al municipiului Galați, fiind prima femeie care ocupă această funcție în istoria recentă a orașului. De profesie inginer geodez, și-a obținut diploma de Master la Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Activitatea sa în administrația publică a început în 2022, când a devenit consilier local. În prezent, își continuă mandatul în cadrul Consiliului Local Galați, contribuind la dezvoltarea comunității prin inițiative și proiecte menite să îmbunătățească viața cetățenilor.
„Sunt un OM, o femeie, o mamă, o soție, o prietenă, o persoană gata să sară în ajutor ori de câte ori i se cere sau este necesar!
Născută și crescută în Roman, județul Neamț, copilăria mi-a fost marcată de o mentalitate pe care greu am reușit, în timp, să o schimb și să o cred. Așadar, cred că, deși trăim într-o lume a bărbaților, o femeie care își propune un țel și îl urmează cu perseverență ajunge să fie un model în societate.
M-am mutat în Galați în 2007, când am început cursurile facultății „Dunărea de Jos”, specializarea Inginerie în Măsurători Terestre și Cadastru. Aici am acumulat 13 ani de experiență și mi-am adus aportul în câteva șantiere de construcții și numeroase proiecte de cadastru.
Sunt o fire energică, curioasă și ambițioasă! Și, ca să nu mă plictisesc, să nu las monotonia să mă cuprindă, tind să mă apuc de studiu, un curs, o aplicație, un proiect!
Apoi am urmat și cursurile de masterat în Administrație Publică! Așa am descoperit orientarea și atuurile mele politice, precum și dorința de a schimba ceva. Astfel, ani mai târziu, schimbarea a apărut odată cu alegerea mea în funcția de Viceprimar al municipiului Galați, devenind PRIMA FEMEIE ce deține această funcție din istoria orașului”
Îi mulțumim pentru sprijin și pentru prezența la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2025”. Tema despre care va vorbi: Inteligența Artificială
Înscrierile se fac până pe 3 mai: https://conferintagalatia.ro
Programul evenimentului: https://conferintagalatia.ro/program-7-mai
Sunt invitați să participe medici psihiatri din țară și din străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, asistenți medicali, sociologi, precum și specialiști din alte domenii de activitate.
Evenimentul, care va avea loc între 7 și 11 mai 2025, este organizat de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în colaborare cu Universitatea „Danubius” Galați, Colegiul Medicilor din România, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” – Iași, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Academia Română și de The International College of Neuropsychopharmacology.
Toate informațiile legate de acest eveniment le găsiți pe:
https://conferintagalatia.ro/
https://www.facebook.com/Galatia2025
https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro
https://www.facebook.com/a.ciubara
https://lapsihiatru.ro/
