Dr. Ştefan Odobleja, creatorul psiho-ciberneticii

Dr. Ştefan Odobleja, creatorul psiho-ciberneticii

Medicul Ştefan Odobleja, unul dintre fondatorii ciberneticii şi creatorul psiho-ciberneticii, s-a născut la 13 octombrie 1902, în localitatea Izvorul Aneştilor, judeţul Mehedinţi.

După terminarea studiilor secundare la Turnu Severin, a intrat, în 1922, la Institutul Sanitar Militar, unde a urmat, ca bursier, cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În anii studenţiei, a făcut cercetări clinice în domeniul neurologiei, preocupându-se, în mod deosebit, de problema transmiterii sunetelor în organismele vii.

Numele său s-a legat pentru totdeauna de cibernetică, el fiind autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice, generalizate cu un deceniu înainte de apariţia lucrării lui Norbert Wiener, „Cibernetica”. A publicat lucrarea „Psihologia consonantistă” (1938) – prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice – în care încerca să explice fenomenele din natură, dar cu deosebire pe cele din cadrul biologiei şi psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse.

Pornind de la experimentarea modului în care sunt transmise sunetele în organismul uman, a realizat lucrarea „La phonoscopie, nouvelle méthode d’exploration clinique” (1935), distinsă cu Premiul „General dr. Al. Papiu” al Academiei Române, urmată de „Fonoscopia şi semiologia clinică” (1936).

Cu ocazia celui de-al IX-lea Congres internaţional de medicină militară ţinut la Bucureşti (1937), a prezentat o comunicare cu privire la fenomenul fonoscopiei, însoţită de demonstraţii practice. Lucrarea „Psichologie consonantiste” (2 vol., 1938) a fost considerată prima lucrare pe plan mondial în care au fost puse în evidenţă principiile generale ale ciberneticii.

A murit la Drobeta-Turnu Severin, la 2 octombrie 1978. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (13 nov. 1990).

Titus Motreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *