Dr. Nicolae Simionescu, fondatorul şcolii româneşti de biologie celulară

Dr. Nicolae Simionescu, fondatorul şcolii româneşti de biologie celulară

Medicul Nicolae Simionescu s-a născut la Bucureşti, la 27 iunie 1926. A efectuat studiile liceale şi universitare în Capitală; doctor în medicină (1966).

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Şi-a continuat specializarea în biologie celulară şi moleculară în Belgia, Franţa şi SUA. Cadru universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1946-1952); consultant la Clinica chirurgicală a Spitalului ”Bernat Andrei” (1953-1957); cercetător şi şef al secţiei de Morfologie şi Patologie din cadrul Institutului de Endocrinologie din Bucureşti (1950-1970).

A predat la universităţi din SUA şi Canada. Este fondator al şcolii româneşti de biologie celulară, al Institutului de Biologie şi Patologie Centrală şi al Societăţii Naţionale de Biologie Celulară. A introdus în biologia celulară termenul şi conceptul de ”transcitoză” şi ”transcitoza mediată de receptor”; a descoperit ”microdomeniile biochimic diferenţiate” ale suprafeţei celulei endoteliale: a descoperit proteinele care leagă albumina în membrana diferitelor celule. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 500 de lucrări şi studii, cursuri şi manuale, publicate singur sau în colaborare.

A iniţiat şi a creat, împreună cu Maya Simionescu, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară, punând bazele unei şcoli româneşti de biologie şi patologie celulară. A fost membru în comitetele de redacţie ale unor reviste din ţară şi din străinătate, dar şi al unor organisme de mare renume: American Thyroid Association, Societatea internaţională de endocrinologie, Societatea italiană de anatomie etc. Membru titular (din 18 dec. 1991) şi vicepreşedinte (8 ian. 1994-6 febr. 1995) al Academiei Române. A murit la 6 februarie 1995.

Stefan Predescu

Stefan Predescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: