Louis Braille, inventatorul alfabetului pentru nevăzători, și ziua care-i poartă numele
Ziua Mondială Braille este marcată, în fiecare an, la 4 ianuarie, dată la care s-a născut, în anul 1809, francezul Louis Braille. Acesta a fost inventatorul alfabetului tactil cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere, folosit şi astăzi de nevăzători.
Louis Braille s-a născut la Coupvray, localitate situată la 40 de kilometri de Paris. În urma unui accident petrecut în copilărie, şi-a pierdut complet vederea. În 1819, a fost înscris la căminul „St. Victor” din Paris. Aici, a învăţat să cânte la pian de la prietenul său Gabriel Gauthier. Gândul de a găsi un sistem de scriere ce poate fi descifrat cu ajutorul degetelor îl obseda. La Paris, a aflat despre căpitanul de artilerie Charles Barbier, care folosea pentru trimiterea de mesaje secrete un sistem pe care-l numea „scriere pe timp de noapte”.
Sistemul consta în puncte imprimate pe carton. Deşi părea complicat, Louis Braille l-a preluat şi a început să exerseze, de cele mai multe ori noaptea. Aşa a apărut alfabetul cu puncte în relief, folosit şi în prezent de nevăzători. Alfabetul Braille foloseşte 6 puncte pentru 63 de semne (litere, sunete, semne, cifre, note muzicale). După moartea tatălui său, în 1831, Louis Braille s-a întors la Coupvray. A studiat orga şi s-a angajat organist la Biserica St. Nicolas-des-Champs.

În 1847, a fost pus la punct tiparul Braille, cu ajutorul căruia puteau fi tipărite cărţi pentru nevăzători. O răceală puternică, contactată în 1851, i-a grăbit sfârşitul. S-a stins din viaţă la 6 ianuarie 1852, la Paris. În 1878, cu ocazia unui Congres internaţional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învăţare a cititului de către copiii nevăzători. Pentru meritele sale, Louis Braille a primit din partea guvernului francez Ordinul Legiunii de Onoare. La Coupvray, a fost ridicat un monument pentru cinstirea memoriei sale. Ziua de naştere a inventatorului Louis Braille este aniversată în fiecare an la nivel mondial prin Ziua Mondială Braille. A murit la 6 ianuarie 1852.
