Bradul de Crăciun-istoria celui mai iubit pom!

Potrivit tradiției,  pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. În vârful pomului se poate pune un înger sau o stea, reprezentând îngerii sau steaua de la Betleem. Dar care este istoria bradului de Crăciun?

Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece.

Legenda mai spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi al unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.

Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.

O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremi foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.

Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică.

Obiceiuri

Folosirea unui copac decorat nu are un început verificabil din punct de vedere istoric, dar își găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi.

În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieţii asupra morţii.

În aceeaşi perioadă a anului, preoţii druizi serbau solstiţiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii. Până în secolul al XII-lea, pomii de Crăciun erau atârnaţi de tavan ca un simbol al creştinătăţii. Mai târziu, în Evul Mediu, în luna decembrie, în copaci erau atârnate mere roşii. Acestea erau un simbol al lui Adam şi al Evei (alungaţi din Paradis din cauza unui măr), iar pomii erau numiţi Copacii Paradisului, se arată în volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric ((Editura Humanitas, 1997).

Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Letonia, în 1510. În 1521, prinţesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris, după căsătoria cu ducele de Orleans. O altă menţiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531.

În 1601, un vizitator al oraşului german Strasbourg (astăzi în Franţa) consemnează o familie care decora un copac cu „napolitane şi beţe de zahăr aurii răsucite şi flori de hârtie de toate culorile”. În 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii, conform site-ului povestisasesti.com.

Anglia

În Anglia, bradul de Crăciun a apărut prima dată în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, regina Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit ulterior cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit. Acest obicei s-a răspândit în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii. În secolul al XVIII-lea, principala decoraţiune pentru bradul de Crăciun erau lumânările aprinse.

Germania

În Germania, împodobirea bradului a fost multă vreme considerată un obicei al protestanţilor, aşa că nu a pătruns uşor în casele catolicilor. Din acelaşi motiv a apărut relativ târziu şi în Italia. În biserici, bradul de Crăciun a început să fie împodobit de-abia în secolul XX, precizează site-ul amintit.

America

Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat adăposturile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului. Se consemnează că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836. Tot din secolul al XIX-lea s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea.

Obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă în anul 1880, dar ulterior a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. După o anumită perioadă, tradiţia decorării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată până în prezent. Începând din 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice. Tot în America este expus anual cel mai impresionant brad de Crăciun, la celebrul Rockefeller Center din New York.

„Suferinţele tănârului Werther”

În literatură, prima menţionare a bradului împodobit datează din 1774, în „Suferinţele tănârului Werther” a lui Goethe, în care Werther o găseşte pe Lotta decorând bradul în duminica dinaintea Crăciunului. În Statele Unite, cartea pentru copii „Kriss Kringle’s Christmas Tree”, publicată la Philadelphia în 1845, a contribuit la răspândirea popularităţii bradului de Crăciun.

În 1798, poetul britanic Samuel Taylor Coleridge a descris, după ce a petrecut Crăciunul în Germania, frumuseţea încântătoare a brazilor împodobiţi de sărbătoare. În 1844, Hans Christian Andersen a publicat trista poveste a bradului, în 1848 Feodor Dostoievski a scris „Un pom de Crăciun şi o nuntă”, iar în 1850 Charles Dickens a scris într-o revistă despre minunata „jucărie germană”, luminată de lumânări mici.

România

În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, după venirea acestuia în Principatele Române, în anul 1866. În Palatul Domnesc de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând celebrul cântec „O, Tannenbaum”. De atunci bradul s-a răspândit în toate regiunile, până s-a ajuns ca sărbătoarea Crăciunului să nu poată fi închipuită fără brad, precizează site-ul povestisasesti.com.

În prezent, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.