Descarcă GRATIS aplicația La Psihiatru pentru Android!

Legea transplantului. Spitalele județene care au secție de ATI vor face prelevare de organe

Legea transplantului. Spitalele județene care au secție de ATI vor face prelevare de organe

„Pot să dezvălui ceva din viitoarea lege a transplantului sau din ceea ce vom face noi la Ministerul Sănătății – extra lege – toate spitalele judeţene care au secţie de Anestezie şi Terapie Intensivă organizate conform ordinului 1500 vor trebui să facă activitate de prelevare, adică va intra în fişa postului, aşa cum există în toată lumea civilizată”, a spus Sorina Pintea într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Sănătăţii.

Pintea a precizat, potrivit ,Agerpres. că a trimis proiectul de lege la Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor şi la cea din Senat.

Ministrul Sănărății a menţionat că sunt 37 de pacienţi care aşteaptă un transplant, după evidenţele dosarelor depuse la Direcţiile de Sănătate Publică.

„Sunt 37 de pacienţi, după evidenţele dosarelor depuse la Direcţiile de Sănătate Publică, care aşteaptă un transplant. Probabil că sunt mai mulţi, dar pentru că nu au încredere sau nu au posibilităţi financiare nu vin să ştim că există şi că au nevoie. Eu spun că suntem tot mai aproape de soluţii pentru ei, pentru că avem un ajutor în viitoarea lege a transplantului şi avem un ajutor în organismele internaţionale care sunt din ce în ce mai interesate de o colaborare cu România”, a punctat Pintea.

Ea a arătat că România a colaborat foarte bine cu Eurotransplant anul acesta.

„În momentul când vrei să intri într-o organizaţie internaţională, trebuie să demonstrezi că eşti serios, adică că şi tu contribui la ceea ce se întâmplă în acea organizaţie, chiar în faza premergătoare. Anul acesta România a dat şapte plămâni Eurotransplantului şi un cord, ultima dată săptămâna trecută în Slovenia. Pot să spun că suntem apreciaţi în acest moment la nivel european”, a spus Pintea.

Potrivit Sorinei Pintea, numărul de prelevări de organe a crescut faţă de anul trecut cu aproximativ 40%, iar de la 1 ianuarie Programul Naţional de Transplant va fi gestionat de ANT.

admin

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: