Coca Cola nu va adăuga canabis produselor sale până când nu va fi „legal” și „sigur”

Coca Cola nu va adăuga canabis produselor sale până când nu va fi „legal” și „sigur”

James Quincey, consilierul delegat şi viitorul preşedinte al Coca Cola, a respins marţi posibilitatea de a intra în afacerea cu canabis sau de a adăuga produselor sale canabidiol (CBD, un derivat al canabisului), până când această substanţă nu va fi „legală” şi „sigură”.

Într-un interviu acordat televiziunii americane CNBC, Quincey a explicat că nu există un consens ştiinţific asupra acestei chestiuni, iar în cazul Coca Cola, care este „o mare companie de consum, consumatorii se aşteaptă să fim siguri”.

Quincey a făcut aceste declaraţii după ce mai multe companii rivale din industria băuturilor răcoritoare, precum Pepsi sau producătorul de bere Corona, şi-au îndreptat atenţia spre industria canabisului, scrie Agerpres, care citează EFE.

James Quincey, care va fi numit anul viitor preşedinte al companiei, a subliniat că ritmul pe care compania l-a menţinut în 2018 – cu achiziţionarea pentru 5,1 miliarde de dolari a lanţului britanic de cafenele Costa, printre cele mai relevante – nu va putea fi menţinut şi în 2019.

Achiziţionarea cafenelelor Costa oferă acces Coca-Cola la peste 3.800 de localuri din întreaga lume, precum şi intrarea în sectorul comerţului cu amănuntul, deşi, potrivit lui Quincey, prioritatea companiei vor fi afacerile cu cafeaua şi nu comercializarea acesteia, domeniu în care McDonald’s va fi principalul său concurent.

Titus Motreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *