Dr. Sorina Munteanu: Provocările medicinei de urgență în sănătatea mintală. Conferința de Psihiatrie Galatia 2025
Dr. Sorina Munteanu este medic specialist în Medicina de Urgență, activând în cadrul serviciilor UPU și SMURD, unde participă la misiuni aeriene dificile cu elicopterul, demonstrând dedicarea și abilitățile necesare intervențiilor în situații critice.
Activează în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați și este medic rezident în Dermatovenerologie, a doua sa specialitate. De asemenea, colaborează cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Galați. Pe plan academic, este asistent universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați.
A urmat formări specifice, precum intervenția integrată în accidente colective și dezastre, managementul căilor aeriene dificile în urgență și educația privind insuficiența cardiacă. Dr. Sorina Munteanu promovează educația preventivă pentru populație, punând un accent deosebit pe conștientizarea importanței sănătății și prevenției.
Îi mulțumim pentru participarea sa la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2025”, unde Medicina de Urgență va fi abordată dintr-o perspectivă interdisciplinară.
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2025”
Înscrieri: : https://conferintagalatia.ro
În cadrul Conferinței, participanții vor avea ocazia să asiste la prezentări susținute de experți din țară și străinătate, să participe la discuții legate de rezultatele celor mai recente cercetări din acest domeniu complex. Vor fi abordate teme precum noile tratamente pentru tulburările psihice, impactul tehnologiei asupra sănătății mintale, îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate mintală și reducerea stigmatizării asociate cu tulburările psihice. De asemenea, una dintre temele principale va fi legată de Inteligența Artificială și tendințele actuale în domeniul sănătății la nivel mondial.
Evenimentul, care va avea loc între 7 și 11 mai 2025, este organizat de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în colaborare cu Universitatea „Danubius” Galați, Colegiul Medicilor din România, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” – Iași, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Academia Română și de The International College of Neuropsychopharmacology.
Toate informațiile legate de acest eveniment le găsiți pe:
https://conferintagalatia.ro
https://www.facebook.com/Galatia2025
https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro
https://www.facebook.com/a.ciubara
https://lapsihiatru.ro/
