O moleculă care previne apariţia cariilor ar putea fi adăugată în pasta de dinţi, susţin cercetătorii care au descoperit-o

O moleculă care previne apariţia cariilor ar putea fi adăugată în pasta de dinţi, susţin cercetătorii care au descoperit-o

O echipă condusă de oameni de ştiinţă din Israel a identificat o moleculă care apare în mod natural şi care reduce biofilmul care produce placă şi provoacă dezvoltarea cariilor, transmite TPS. Molecula ar putea fi adăugată în pasta de dinţi şi apa de gură, au indicat cercetătorii.

Cercetătorii de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Beersheva, alături de colegi de la Universitatea Sichuan din Chengdu, China şi de la Universitatea Naţională din Singapore, au descoperit că molecula 3,3′-Diindolilmetan (DIM) – cunoscută şi sub numele de bisindol – a perturbat în proporţie de 90% procesul de formare a biofilmului. Prin urmare, bacterii precum Streptococcus mutans nu au mai avut posibilitatea de a se dezvolta şi de a ataca smalţul.

Constatările au fost publicate în jurnalul ştiinţific Antibiotics.

„Molecula, care s-a dovedit a avea o toxicitate redusă, ar putea fi adăugată în pastele de dinţi şi apele de gură pentru a îmbunătăţi considerabil igiena dentară”, a declarat autorul principal al studiului, profesorul Ariel Kushmaro de la Departamentul de Inginerie şi Biotehnologii Avram şi Stella Goldstein-Goren din cadrul Universităţii Ben-Gurion.

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *