Opusul lui déjà vu există și este și mai ciudat. Studiu

Repetiția are o relație ciudată cu mintea. Să luăm exemplul experienței de déjà vu, când credem în mod greșit că am trăit o situație inedită în trecut – lăsându-vă cu un sentiment înfiorător de trecut, spun Akira O’Connor, conferențiar principal de psihologie, Universitatea St Andrews, și Christopher Moulin, profesor de neuropsihologie cognitivă, Universitatea Grenoble Alpes (UGA).

Dar am descoperit că déjà vu-ul este de fapt o fereastră în funcționarea sistemului nostru de memorie.

Cercetările noastre au arătat că fenomenul apare atunci când partea creierului care detectează familiaritatea se desincronizează cu realitatea. Deja vu este semnalul care vă avertizează asupra acestei ciudățenii: este un fel de „verificare a faptelor” pentru sistemul de memorie.

Dar repetiția poate face ceva și mai ciudat și mai neobișnuit.

Opusul lui déjà vu este „jamais vu”, atunci când un lucru pe care îl știți ca fiind familiar vi se pare ireal sau nou într-un anumit fel. În cercetările noastre recente, care tocmai au fost recompensate cu un premiu Ig Nobel pentru literatură, am investigat mecanismul din spatele acestui fenomen.

Opusul lui déjà . Ce este jamais vu

Jamais vu poate implica privirea unei fețe familiare și descoperirea bruscă a acesteia ca fiind neobișnuită sau necunoscută. Muzicienii îl au momentan – pierzându-se într-un pasaj muzical foarte familiar. Poate că ați avut-o și dumneavoastră, mergând într-un loc familiar și devenind dezorientat sau văzându-l cu „ochi noi”.

Este o experiență care este chiar mai rară decât déjà vu-ul și poate chiar mai neobișnuită și mai tulburătoare. Când le cereți oamenilor să o descrie în chestionare despre experiențele din viața de zi cu zi, aceștia dau relatări de genul „În timp ce scriu la examene, scriu un cuvânt corect, cum ar fi „apetit”, dar mă tot uit la cuvânt de nenumărate ori, pentru că mă gândesc că ar putea fi greșit”.

În viața de zi cu zi, poate fi provocată de repetiție sau de privirea fixă, dar nu este nevoie să fie așa. Unul dintre noi, Akira, a avut-o conducând pe autostradă, fiind necesar să tragă pe banda de urgență pentru a permite ca nefamiliarizarea sa cu pedalele și volanul să se „reseteze”. Din fericire, în natură, acest lucru este rar.

Configurare simplă

Nu știm prea multe despre jamais vu. Dar am presupus că ar fi destul de ușor de indus în laborator. Dacă îi cereți cuiva să repete ceva la nesfârșit, acesta consideră adesea că devine lipsit de sens și confuz.

Acesta a fost proiectul de bază al experimentelor noastre privind jamais vu. Într-un prim experiment, 94 de studenți și-au petrecut timpul scriind în mod repetat același cuvânt. Ei au făcut acest lucru cu douăsprezece cuvinte diferite, care variau de la cele mai banale, cum ar fi „ușă”, la cele mai puțin comune, cum ar fi „sward”.

Le-am cerut participanților să copieze cuvântul cât mai repede posibil, dar le-am spus că au voie să se oprească și le-am dat câteva motive pentru care s-ar putea opri, inclusiv faptul că se simt ciudat, că se plictisesc sau că îi doare mâna.

Oprirea pentru că lucrurile au început să se simtă ciudat a fost cea mai frecventă opțiune aleasă, aproximativ 70% dintre ei oprindu-se cel puțin o dată pentru că au simțit ceva ce am definit ca fiind jamais vu. Acest lucru s-a întâmplat de obicei după aproximativ un minut (33 de repetări) – și de obicei pentru cuvinte familiare.

„Pierderea puterii asociative”

Într-un al doilea experiment am folosit doar cuvântul „the”, gândindu-ne că acesta era cel mai frecvent. De data aceasta, 55% dintre persoane s-au oprit din scris din motive care corespund definiției noastre de jamais vu (dar după 27 de repetări).

Oamenii și-au descris experiențele ca fiind de la „își pierd sensul cu cât te uiți mai mult la ele” la „părea că pierd controlul mâinii” și preferatul nostru „nu pare corect, aproape că pare că nu este cu adevărat un cuvânt, dar cineva m-a păcălit să cred că este”.

Ne-a luat în jur de 15 ani pentru a redacta și publica această lucrare științifică. În 2003, am acționat pe baza unei bănuieli că oamenii se simt ciudat în timp ce scriu în mod repetat un cuvânt. Unul dintre noi, Chris, observase că rândurile pe care i se ceruse să le scrie în mod repetat ca pedeapsă la liceu îl făceau să se simtă ciudat – ca și cum nu ar fi fost real.

A durat 15 ani, pentru că nu eram atât de inteligenți pe cât credeam că suntem. Nu a fost o noutate așa cum credeam noi că este. În 1907, una dintre figurile fondatoare necunoscute ale psihologiei, Margaret Floy Washburn, a publicat un experiment cu unul dintre elevii săi care a arătat „pierderea puterii asociative” în cazul cuvintelor la care s-a privit fix timp de trei minute. Cuvintele deveneau ciudate, își pierdeau sensul și se fragmentau în timp.

Reinventasem roata. Astfel de metode și investigații introspective pur și simplu căzuseră în dizgrație în psihologie.

Deja vu și jamais vu. Perspective mai profunde

Contribuția noastră unică este ideea că transformările și pierderile de sens în repetiție sunt însoțite de un sentiment special – jamais vu.

Jamais vu este un semnal care vă arată că ceva a devenit prea automat, prea fluent, prea repetitiv. Ne ajută să „ieșim” din procesarea noastră curentă, iar sentimentul de irealitate este de fapt o verificare a realității.

Este logic că acest lucru trebuie să se întâmple. Sistemele noastre cognitive trebuie să rămână flexibile, permițându-ne să ne direcționăm atenția acolo unde este nevoie, mai degrabă decât să ne pierdem în sarcini repetitive pentru prea mult timp.

Abia acum începem să înțelegem jamais vu. Principala explicație științifică se referă la „sațietate” – supraîncărcarea unei reprezentări până când aceasta devine lipsită de sens.

Efectul de transformare verbală

Printre ideile conexe se numără „efectul de transformare verbală”, prin care repetarea unui cuvânt la nesfârșit activează așa-numitele vecini, astfel încât, la început, se ascultă în buclă cuvântul „tress” la nesfârșit, dar apoi ascultătorii raportează că aud „dress”, „stress” sau „florist”.

De asemenea, pare să aibă legătură cu cercetările privind tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), care au analizat efectul privitului compulsiv la obiecte, cum ar fi inelele de gaz aprinse. Ca și în cazul scrierii repetate, efectele sunt ciudate și înseamnă că realitatea începe să alunece, dar acest lucru ne-ar putea ajuta să înțelegem și să tratăm TOC.

Dacă verificarea repetată a ușii, să vedem dacă este încuiată, face ca această sarcină să nu mai aibă sens, înseamnă că este dificil să știi dacă ușa este încuiată și astfel începe un cerc vicios.

În cele din urmă, ne simțim flatați că am primit premiul Ig Nobel pentru literatură. Câștigătorii acestor premii contribuie cu lucrări științifice care „te fac să râzi și apoi te fac să gândești”.

Să sperăm că munca noastră despre jamais vu va inspira mai multe cercetări și chiar mai multe perspective în viitorul apropiat.