Universitatea „Dunărea de Jos Galați”. 80 de defibrilatoare achiziţionate printr-un proiect transfrontalier universitar unic în România

Universitatea „Dunărea de Jos Galați”. 80 de defibrilatoare achiziţionate printr-un proiect transfrontalier universitar unic în România

Un număr de 80 de defibrilatoare semiautomate au fost achiziţionate printr-un proiect transfrontalier realizat de Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi şi Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, Republica Moldova.

Proiectul este unic în România şi scoate în evidenţă responsabilitatea celor două universităţi pentru membrii comunităţilor academice, pentru angajaţi şi pentru studenţi, a declarat rectorul instituţiei de învăţământ superior gălăţene, Lucian Georgescu.

„Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi este prima universitate din România care, preocupându-se de starea de sănătate a angajaţilor şi a studenţilor, a reuşit să acceseze fonduri printr-un proiect internaţional şi a achiziţionat defibrilatoare semiautomate ce vor fi distribuite în spaţiile de învăţământ şi administrative şi în cămine. Fiind în spaţii publice, vor fi şi la dispoziţia instituţiilor adiacente”, a spus retorul Lucian Georgescu.

Din cele 80 de aparate de tip defibrilator, 65 vor fi amplasate la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi 15 la Universitatea de Stat din Cahul.

De asemenea, se vor organiza cursuri de prim ajutor şi vor fi simulate situaţii de urgenţă pentru 600 de participanţi, personal şi studenţi din cadrul universităţii.

Valoarea totală a proiectului este de 219.981,30 de euro, din care 197.131,30 de euro reprezintă Grantul din fonduri europene, iar 22.850,00 de euro cofinanţare din partea celor două universităţi.

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *