Pe 27 noiembrie se împlinesc 135 de ani de la nașterea medicului Nicolae Hortolomei, pionier al chirurgiei în ulcerul gastroduodenal.

Nicolae Hortolomei, născut la Huși în 1885, a absolvit Facultatea de Medicină din Iași, în 1909, continuându-și studiile în clinicile conduse de profesorii Ernest Juvara și Amza Jianu. După ce a efectuat un stagiu la spitalul Necker din Paris și a profesat timp de zece ani la Iași (1920–1930), prof. N. Hortolomei a contribuit la dezvoltarea chirurgiei generale, urologiei și chirurgiei cardiovasculare, fiind un adept al chirurgiei fiziologice.

Acesta subliniază, în cursul inaugural din 1920, că „instrucția anatomică este necesară unei bune pregătiri chirurgicale, iar perspectivele în viitor impun pe zi ce trece mai mult o justă și profundă cunoaștere a fiziologiei și chirurgiei experimentale“.

Extern (1904-1906) şi intern (1906-1909) la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, preparator la Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi (1906-1909), asistent la Clinica II Chirurgicală (1911-1912) şi la Clinica I Chirurgicală (1912-1914) din Iaşi, şef de lucrări la Clinica II Chirurgicală (1914-1920), profesor de patologie chirurgicală (1920-1921) şi de clinică chirurgicală (1921-1930), profesor suplinitor de Anatomie descriptivă (1920-1925) la Facultatea de Medicină din Iaşi; profesor de clinică chirurgicală şi a bolilor căilor urinare la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1930-1961).

Ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (1939-1940). În 1949, a pus bazele Laboratorului de chirurgie experimentală de la Spitalul „Colţea” din Bucureşti. Pionier al chirurgiei în ulcerul gastroduodenal, al gastrectomiei totale, al intervenţiilor chirurgicale în tuberculoza şi litiaza renală, al intervenţiilor chirurgicale curente în adenomul de prostată. S-a preocupat de perfecţionarea tehnicilor anestezice, promovând proanestezia la aplicarea anesteziei locale. Promotor al chirurgiei cordului şi vaselor mari, a efectuat, în 1953, pentru prima dată în România, operaţia de stenoză mitrală.

A lăsat o valoroasă operă ştiinţifică, cuprinzând peste 300 de lucrări de specialitate, studii, comunicări, scrise singur sau în colaborare: „Grefă vasculară pentru a restabili continuitatea ureterului” (1914), „Dinamica căilor urinare superioare” (1935), „Chirurgia cordului” (1957), „Anestezia – probleme teoretice şi practice” (1957, în colab.). De numele său de leagă şi punerea bazelor Societăţii Române de Urologie (1933). Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al Academiei de Chirurgie din Paris, al Societăţii Internaţionale de Urologie, al Asociaţiei Franceze de Urologie, al Societăţii de chirurgie „Pirogov” din Petersburg. Membru titular al Academiei Române (1 nov. 1948).

A murit la 3 ianuarie 1961, la Bucureşti.