Poveștile medicinei. „A vrut să întreacă natura şi a reuşit, dăruind umanităţii insulina”. Nicolae C. Paulescu

Pe 8 noiembrie se împlinesc 150 de ani de la nașterea  medicului Nicolae C. Paulescu, cunoscut pentru cercetările sale care au dus la descoperirea insulinei.
Nicolae C. Paulescu s-a născut pe 8 noiembrie 1869, la Bucureşti. Şi-a făcut studiile liceale la Bucureşti, iar studiile superioare – medicale (1888-1897), de chimie biologică (1897) şi de fiziologie generală (1898) – la Facultatea de Ştiinţe din Paris. Tot aici a obţinut trei doctorate: în medicină, cu teza „Recherches sur la structure de la rate” (1897), în ştiinţe, cu teza ”Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace sub influenţa diverselor atitudini ale corpului; Cauzele determinante şi mecanismul morţii rapide consecutivă trecerii de la poziţia orizontală la atitudinea verticală” (1899), şi în chimie biologică, cu teza „Etude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matiere vivante” (1901), conform dicţionarului „Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

Un medic român, la Paris

A fost medic secundar la Hopital Notre Dame-du-Perpetual-Secours din Paris (1897-1900), perioadă în care a fost secretar de redacţie la „Journal de medecine interne” şi a publicat, împreună cu dr. Etienne Lancereaux, „Traite de medecine” (patru volume, 1903-1930). Între 1900-1931 a fost profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Nicolae Paulescu a desfăşurat o remarcabilă activitate de cercetare ştiinţifică în domeniul fiziologiei, studiind metabolismul glicogenului, diabetul, rolul pancreasului în asimilaţia nutritivă, coagularea sângelui hepatic, mecanismele producerii febrei şi combaterea ei, moartea subită, fiziologia glandei hipofize, anevrismele ş.a. Pe baza cercetărilor asupra fiziologiei hipofizei şi epifizei, a elaborat, în 1906, o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine, pe cale temporală, aplicată ulterior şi în chirurgia hipofizei la om. A făcut descoperiri însemnate privind structura splinei.

Nu-i plăcea publicitatea

Nicolae Paulescu rămâne în istoria mondială a medicinei datorită descoperirii, în urma unor investigaţii sistematice asupra metabolismului glicogenului, a tratamentului de bază al diabetului. Din anul 1911 a început studierea metabolismului glucidic şi a patogeniei diabetului zaharat, introducând extract pancreatic la câinii cărora li se înlăturase pancreasul. A constatat că extractul ducea la scăderea concentraţiei de zahăr, cetonă şi uree din sânge. Este posibil ca el să fi obţinut câteva succese notabile încă din 1916, dar dezinteresul lui pentru publicitate, la care se adaugă şi contextul Primului Război Mondial, a făcut ca descoperirea să nu intre în circuitul ştiinţific.

În 1921 a reuşit să obţină un extras apos de pancreas, hormon denumit de el „pancreină”, cu câteva luni înainte de descoperirea, de către Fr. G. Banting şi Ch. H. Best, a insulinei, pentru care cei doi cercetători canadieni au primit, în 1923, Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină. Paulescu a inventat, în 1922, şi primul procedeu de obţinere a hormonului antidiabetic din pancreas, se arată în dicţionarul ”Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

Descoperirea insulinei

În cadrul sesiunii din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu a făcut patru comunicări legate de acţiunea extractului pancreatic. Aceste comunicări au fost publicate în revista „Comptes rendus des seances de la société de biologie et de ses filiales” (Paris, 1921, vol. LXXXV, nr. 27). În acelaşi an, la 31 august, a mai semnat un articol referitor la descoperirea făcută, în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie” (vol. XVII), intitulat „Recherches sur la rôle du pancréas dans l’ assimilation nutritive”. Invenţia sa a fost înregistrată, la 10 aprilie 1922, la Oficiul Român de Brevete, sub titlul ”Pancreina şi procedeul fabricaţiei ei” (brevetul nr. 8322).

Deşi articolul din revista belgiană a precedat cu aproape opt-zece luni enunţarea de către Fr.G. Banting şi Ch.H. Best a descoperirii insulinei (noua denumire dată hormonului pancreatic), Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină din anul 1923 a revenit cercetătorilor canadieni Frederick Banting, Charles Best şi J.J. McLeod. Comitetul Nobel a recunoscut în 1969 meritele şi prioritatea lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic.

Este autorul a numeroase lucrări, dintre care menţionăm „Tratamentul febrei” (1916), „Traite de physiologie medicale” (trei volume, 1919 – 1922), „Traitement du diabete” (1924).

Nicolae Paulescu a murit la 19 iulie 1931, la Bucureşti. Pentru meritele sale deosebite, la 13 noiembrie 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. La 3 martie 1993, prin Decret al Ministerului Sănătăţii, Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Bucureşti a fost redenumit Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice ”Prof. dr. N.Paulescu”.

„Paulescu a vrut să întreacă natura şi a reuşit”

La 8 noiembrie 2011 la Academia Română a avut loc o sesiune omagială prilejuită de aniversarea a 90 de ani de la descoperirea insulinei. Contribuţia lui Nicolae Paulescu în domeniul diabetului şi în descoperirea insulinei au fost subliniate cu acest prilej de prof. dr. Nicolae Hâncu de la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Cluj, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, de acad. Eugen Simion, care a remarcat că Nicolae Paulescu a reuşit cu mijloace puţine să facă o mare descoperire şi meritele sale sunt excepţionale, precum şi de profesorul Alberto de Leiva (Spania).

De asemenea, la 30 noiembrie 2011, cu prilejul celei de-a 132-a Gale de Medicină, Artă şi Cultură, desfăşurată la Cluj-Napoca, a avut loc conferinţa intitulată „Nicolae Paulescu în memoria noastră”. „Paulescu a vrut să întreacă natura şi a reuşit, dăruind umanităţii insulina. Terapia cu insulină este cel mai complex, pretenţios şi copleşitor tratament din patologia umană. Nimic nu o depăşeşte”, a afirmat, cu acest prilej, prof. dr. Nicolae Hâncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *