Bebeluș născut în urma unui transplant de uter prelevat de la o donatoare decedată

Bebeluș născut în urma unui transplant de uter prelevat de la o donatoare decedată

Un bebeluş s-a născut într-un spital din statul Ohio în urma unui transplant de uter prelevat de la o donatoare decedată.
Fetiţa s-a născut luna trecută la Cleveland Clinic, a anunţat spitalul, marţi, într-un comunicat. Mama, care are în jur de 30 de ani, face parte dintr-un proiect de cercetare în care au fost implicate 10 femei cu infertilitate a factorului uterin (UFI), ceea ce înseamnă că nu au uter, scrie DPA.

Echipa de cercetare a realizat cinci transplanturi, dintre care trei cu succes, inclusiv cel în urma căruia s-a născut fetiţa. Două dintre femei aşteaptă transferuri de embrioni şi alte candidate aşteaptă un transplant.

Dr. Uma Perni, un membru al echipei de cercetare, a declarat că, în timp ce naşterea anunţată marţi face parte dintr-un proiect de cercetare, „este interesant să se poată vedea ce opţiuni ar putea exista pentru femei în viitor”.

În întreaga lume, există peste zece bebeluşi aduşi pe lume în urma unui transplant de uter, a anunţat spitalul.

Clinica a precizat că studiul său diferă de alte programe prin utilizarea doar de utere de la donatoare recent decedate. Acest lucru elimină riscul ca donatorul să sufere o intervenţie chirurgicală abdominală majoră.

Încercările anterioare de transplanturi uterine au fost sortite eşecului, mai ales deoarece organul a fost respins.

„Transplantarea unui uter la o femeie este o procedură complexă care necesită suprimarea răspunsului sistemului ei imunitar”, a declarat chirurgul Andreas Tzakis.

„Prin această cercetare ne propunem să facem din aceste evenimente extraordinare un lucru obişnuit pentru femeile care aleg această opţiune”, a mai spus el.

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *