Prof. univ. dr. Anamaria Ciubară. Comportamentul celor cu personalitate accentuată

Personalitatea poate fi considerată o unitate stabilă şi individualizată a ansamblului conduitelor. Conform Asociaţiei Psihologilor Americani (APA, 2000), caracteristicile de personalitate sunt patternuri stabile de recunoaştere şi de înţelegere a mediului exterior şi a propriei persoane şi care se manifestă într-un larg context social şi individual.

Deşi pe parcursul timpului s-au conturat abordări variate ale acestui concept, există trei elemente comune ale acestora. Și anume: faptul că fiecare dintre noi are o personalitate unică, faptul că personalităţile sunt compuse dintr-o mulţime de caracteristici diferite şi, în al treilea rând, faptul că aceste caracteristici rămân stabile o perioadă lungă de timp. Conceptul de personalitate accentuată a fost introdus pentru prima dată de către neuropsihiatrul Karl Leonhard. Acesta defineşte personalitatea accentuată ca o serie de însuşiri speciale sau trăsături a căror intensitate depăşeşte media, favorizând o pregnanţă a manifestării respectivei trăsături (K.Leonhard, 1972).

Potrivit modelului propus de Karl Leonhard, trăsăturile personalităţilor accentuate sunt următoarele:

  1. Firea demonstrativă–caracterizată printr-o tendinţă de autocompătimire, o capacitate anormală de refulare, o grabă în luarea deciziilor, o abilitate de a se transpune în modul de a gândi sau simţi al altcuiva, laudă de sine şi agreabilitate. Hipertrofierea acestor trăsături duce la o fire isterică.
  2. irea hiperexactă-contrariul firii demonstrative, este caracterizată de lipsa capacităţii de refulare, dificultăţi în luarea deciziilor, meticulozitate, o grijă excesivă, manifestată prin verificări repetate, un ataşament faţă de locul de muncă; hipertrofierea acestor trăsături duce la psihopatie anancastă (concept abandonat de psihiatria modernă) sau tulburare de personalitate de tip obsesiv-compulsiv după DSM V.
  3. Firea hiperperseverentă–poate evolua în sens pozitiv, când ambiţia, setea de prestigiu personal, dorinţa de a-şi atinge interesele duc la câştigarea stimei din partea celorlalţi, dar şi în sens negativ, când egoismul (mai intens decât la celelalte persoane), susceptibilitatea, suspiciunea, predispoziţia de a se simţi uşor jignit, persistenţa ecoului afectiv pot determina persoana respectivă să recurgă la discreditarea şi înlăturarea oamenilor în care văd posibili concurenţi, reacţionând cu duşmănie; hipertrofierea acestor caracteristici duc la o personalitate paranoidă.
  4. Firea impulsivă – dominată de impuls, sub toate formele acestuia, individul fiind iritabil, uneori agresiv, capabil să comită un act necinstit sau violent, nestatornic în viaţa profesională, acţionând după sentimente, instincte, şi mai puţin după considerente raţionale; o intensitate mai mare a firii nestăpânite conduce spre psihopatie.
  5. Firea hipertimică – se caracterizează, în principal, printr-un surplus de energie care se cere a fi utilizată şi se manifestă ca o combinaţie de veselie, optimism, cu dorinţa de a acţiona şi nevoia de a vorbi; o accentuare negativă duce spre agitaţie sterilă, superficialitate, iritabilitate, digresiuni în gândire etc.
  6. Firea distimică–caracterizează persoanele inerte, extrem de serioase, cu principii etice ferme şi solide; evenimentele zguduitoare le accentuează starea de seriozitate până la o depresie reactivă, ceea ce se întâmplă mai ales atunci când starea de depresie este foarte clară şi de lungă durată. Imboldul spre acţiune este diminuat, iar gândirea este mai lentă decât la ceilalţi indivizi.
  7. Firea labilă – apare ca o succesiune de stări pur hipertimice cu stări totalmente distimice; aceste alternanţe afective pot avea cauze externe, vizibile de cei din jur, dar şi cauze interne, neevidente, ceea ce le fac mai de neînţeles; evenimentele fericite nu produc numai bucurie normală, ci întregul tablou al hipertimiei, din care face parte şi dorinţa de a acţiona şi de a vorbi, precum şi tendinţa către digresiuni în gândire; evenimentele triste nu declanşează numai depresie, ci şi o încetinire în gândire şi acţiune.
  8. Firea exaltată – reacţionează mult mai intens la diferitele întâmplări, prin entuziasm sau disperare de cele mai multe ori, cauzele fiind mai degrabă nobile, superioare şi altruiste, decât egoiste; frica şi grija pentru propria persoană pot deveni excesive; se descurcă greu în viaţă, deoarece reacţiile lor deosebit de sensibile îi fac mai puţin apţi să înfrunte dificultăţile brutale ale existenţei; de obicei firi artistice (mai ales cu înclinaţii poetice).
  9. Firea anxioasă – la adulţi, anxietate nu mai exercită o influenţă dominatoare cum se întâmplă în copilărie, adultul anxios fiind adesea timid şi docil, incapabil să se afirme în cazul divergenţelor de opinie; se poate produce însă şi o supra-compensare, timiditatea exagerată având ca rezultat o atitudine aparent sigură de sine, plină de încredere, sau chiar aroganţă.
  10. Firea emotiva – se caracterizează prin reacţii de mare sensibilitate şi profunzime în sfera sentimentelor subtile; trăirile emoţionale se exteriorizează prin expresivitatea mimicii (de exemplu, plâng la filme sau romane, la despărţiri sau revederi); traumele psihice sunt greu suportate, deşi nu are o predispoziţie specială pentru depresie şi nu se lasă contaminat de o societate veselă, ca hipertimicul.

Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *