Sensul oricărui demers terapeutic este de a restitui omului bolnav, pe lângă sănătatea fizică și psihică, și condiția psihosocială a normalității. Metodele terapeutice complexe  ar fi de neconceput fără terapiile sociale, în care se încadrează ca element distinct terapia ocupațională. „Ocupația ne ocupă corpul, mintea și sufletul”, spunea Suzanne M. Peloquin.

Majoritatea persoanelor aflate în criză sunt auto – absorbite și  retrase și de aceea, pentru a le facilita entuziasmul și a le încuraja să se confrunte cu propria viață, este util un plan pentru fiecare zi din săptămână, care să trezească în mintea pacienților altceva decât imaginile obsedante ale celor care suferă de tulburări psihotice sau ruminații chinuitoare ale celor ce suferă de tulburări depresive.

Pentru a putea include aceste aspecte în terapie este necesară o anumită atitudine față de ființele umane, în general, și față de bolnavii psihic: să-i cunoști  și să îi respecți ca persoane egale, care au dreptul- ca noi toți- să fie incapățânați și să facă greșeli, dar care au și abilitatea de ști ce le face bine, de a învăța și a se dezvolta. Marea provocare este aceea de a le accepta deciziile și de a încerca să le arăți posibilități de a merge mai departe.

 „Nu contează atât de mult ce faci, ci ce efect are ceea ce faci asupra ta”

Terapia ocupațională joacă un rol deosebit în cazul pacienților cu tulburări psihice. Forma sub care se desfășoară este aceea a activităților utile, atrăgătoare și bine gradate,  într-un climat de încredere în posibilitățile pacientului, cu asumarea de către acesta a responsabilităților progresive legate de sarcini mai simple sau mai complexe. Aceasta contribuie în mod esențial la combaterea fenomenelor de hospitalism și de dependență, la consolidarea potențialului funcțional restant, la compensarea defectului, la profilaxia invalidității.

Obiectivele terapiei ocupaționale

Metodele cel mai frecvent utilizate sunt învățarea și executarea de operații productive. Obiectivele  terapiei constau în a trezi interesul și a da curaj și încredere pacienților în depășirea infirmității lor și în restaurarea capacităților  lucrative și de utilizare socială a acestora, adică readaptarea socială a acestora. Uneori, rezultatele sunt spectaculoase, unii pacienți dovedind abilități deosebite  ( picturi, sculpturi.).

Toate unitățile moderne de tratament psihiatric dispun de o gamă largă de posibilități de activități organizate. Aceste aspecte completează concepția terapiei prin ocupație, integrate în mediu, și ilustrează complexitatea tratamentului în psihiatrie, tratament care nu se reduce niciodată la aplicarea simplistă a unei singure metode.

Terapia ocupațională este ea însăși pândită de pericolul stereotipizării și nu își atinge scopul decât în măsura în care își propune să fie mereu creativă. Dincolo de diagnosticul psihiatric, spitalul poate să îmbolnăvească.

Implicarea noastră profesională, empatia față de acești pacienți, responsabilitatea și profesionalismul de care trebuie să dăm dovadă constituie atribute fundamentale, esențiale, în modul de abordare a strategiilor de reabilitare menite să dea un nou sens vieții acestora.

Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iași, cu un master în Psihologie Clinică, Liliana Luca este psiholog clinician, psihoterapeut, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Are competenţă profesională în domeniul expertizei psihologice judiciare, a urmat cursuri de formare în Psihoterapie Integrativă, cursuri postuniversitare de psihologie aplicată în justiţie și bioetică. A participat cu lucrări stiinţifice la conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale de psihiatrie, psihoterapie şi dermatologie. Este implicată în proiectele