Stresul este percepția fiecăruia în legătură cu felul în care face față propriilor evenimente de viață. Societatea modernă solicită din ce în ce mai mult posibilităţile de adaptare ale omului, stresul psihic luând locul celui fizic. Examinarea obiectivă, ştiinţifică a realităţii ne conduce la concluzii aparent paradoxale.

Pe de o parte, ştim că însăşi solicitarea psihică crescută constituie un factor de progres, generaţia contemporană se adaptează, face faţă realităţii, ajunge să domine situaţii neîntâlnite în trecut.. Este mediatizat de o manieră amenințătoare, dar este de fapt motivator, activator și stă la baza oricărei initiațive de a reuși să finalizăm o acțiune, este motivația de a reuși. Nu cred că ar putea exista o societate fără stres. Cum ar mai avea loc evoluția, progresul științific?

Pe  de altă parte însă, costul adaptării este ridicat. Ostilitatea, anxietatea, deteriorarea relaţiilor interumane sunt tot mai frecvent semnalate printre efectele stresului psihosocial.

Stresul înseamnă agresiune, suprasolicitare, ameninţarea integrităţii organismului, tensiune psihică.

Luând ca punct de plecare accepţia cea mai largă a sa, starea de stres apare ca urmare a discrepanţei dintre solicitare şi posibilităţile individuale.  Adaptarea la această situaţie reprezintă restabilirea echilibrului tulburat şi se bazează pe capacitatea umană incontestabilă de a anticipa evenimentele şi, deci, de a elabora răspunsuri adaptative preventive.

Intervenţia psihoterapeutică în aceste situaţii are ca scop conştientizarea valorii pesonale a individului şi ancorarea sa în realitate prin descoperiea de resurse proprii la nivel afectiv, cognitiv, comportamental, spiritual şi corporal.

 Exemplu de abordare:

-să îţi recunosti propriilor puncte tari, sa te concentrezi pe situatiile de succes;

-să îți recunoști scenariul de viață și nevoile individuale;

-să îți identifici propriul model de atașament relațional dobândit din familie și, perpetuat, forma de iubire pe care o oferi și pe care te-ai obișnuit să o primești;

– să îti conștientizezi modelul de adaptare la situațiile percepute ca stresante;

-să înveți să îți exprimi emoțiile sau somatizarea lor: furia, frica, ostilitatea, anxietatea;

-să îți respecți dorințele și propriul corp, felul în care îți asumi ceea ce simți;

-să conștientizezi autoculpabilizarea, autocenzurarea și  rusinea;

– să încetezi să te mai victimizezi și să acționezi responsabil la nivel emoțional, cognitiv, comportamental, spiritual. Poţi începe cu tine însuți;

Gândirea pozitivă nu înseamnă încurajarea în sloganuri mai mult sau mai puțin false, ci ancorarea în realitatea individuală, conștientizarea  valorii personale și încercarea de a găsi ceva bun în fiecare situație de eșec; Adică învățarea pierderii.  Contactul cu pierderea are loc la vârstă mică, ceea ce simți atunci când pierzi prima data; .

Percepția noastră asupra stresului și, implicit, răspunsul nostru la acesta constituie un aspect fluctuant care depinde în mare parte de circumstanțe și de propriile noastre însușiri psihologice, de felul în care suntem „programați”. Depinde atât de experiențele noastre anterioare și de ceea ce cunoaștem despre noi înșine și nu numai, cât și de situația în care ne aflăm. Și depinde și de memorie;

Omul e suma alegerilor sale și a deciziilor mai ales. Decizi, deci optezi  pentru o variantă, asumă-ți, integrează alegerile care îți par mai puțin inspirate. Poate asta e ceea ce ai putut atunci cel mai bun.

Trăiește clipa, conform celebrului citat, în mod responsabil  și asumat. Lasa controlul asupra celor din jur. Canalizează-te asupra ta, nu fugi de tine, nu te erija în salvator, nu te victimiza.

Dincolo de factorul genetic  existent, de predispoziţia către o afecţiune psihosomatică  sau de vulnerabilitatea emoţională şi de trăsăturile de personalitate ale fiecărui individ, gestionarea stresului înseamnă antrenarea abilităţilor de adaptare, deci creşterea calităţii vieţii.

Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iași, cu un master în Psihologie Clinică, Liliana Luca este psiholog clinician, psihoterapeut, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Are competenţă profesională în domeniul expertizei psihologice judiciare, a urmat cursuri de formare în Psihoterapie Integrativă, cursuri postuniversitare de psihologie aplicată în justiţie și bioetică. A participat cu lucrări stiinţifice la conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale de psihiatrie, psihoterapie şi dermatologie. Este implicată în proiectele de parteneriat pentru dezvoltarea psihiatriei comunitare , în studii clinice și cercetare știintifică ale Institutului de Psihiatrie „Socola”. Are experienţă în expertiza medico-legală psihiatrică și este membru fondator al Asociației de Psihologie Clinică și Psihoterapie Integrativă din România.