Actualitate

Coșmarurile care te urmăresc

Tulburarea de stres post-traumatic, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de „post -traumatic stress disorder” (PTSD), este o tulburare cu un trecut lung, dar cu o istorie scurtă.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Această tulburare este caracterizată prin apariţia unor simptome caracteristice care sunt cauzate de expunerea individului la un factor stresor traumatic extrem.

Printre elementele care pot conduce la apariţia tulburării de stres post-traumatic se numără: trăirea unui eveniment negativ major care implică ameninţarea cu moartea sau cu vătămare corporală gravă; a fi martor la un eveniment care implică moartea, vătămarea sau ameninţarea integrităţii corporale a altor persoane; află despre moartea violentă sau neaşteptată, despre vătămarea serioasă, ori despre ameninţarea cu moartea ori vătămarea suferită de un membru al familiei sau de un alt apropiat.

libris.ro

Tulburarea de stres post-traumatic este o tulburare ce se caracterizează prin trei mari categorii de probleme: retrăirea persistentă a evenimentului traumatic (simptome intruzive), evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma şi simptome persistente de hiperactivitate neurofiziologică. Printre simptomele intruzive se pot enumera amintiri ale evenimentului (imagini, mirosuri, sunete, sentimente şi emoţii); coşmaruri legate de eveniment; flashback-uri; reacţii emoţionale intense (teamă, nervozitate, tristeţe sau vinovăţie) la evocarea evenimentului; simptome fizice (transpiraţii, tensiune musculară) determinate de evocarea evenimentului.

Simptomele de evitare şi de paralizie emoţională se manifestă prin încercarea de a evita orice lucru legat de traumă: goluri de memorie, pierderea interesului pentru activităţile normale, senzaţia de izolare şi detaşare faţă de ceilalţi, senzaţia de amorţeală sau tocire emoţională, limitarea perspectivelor de viitor. Hiperactivitatea neurofiziologică se manifestă prin somn agitat, iritabilitate, dificultăţi de concentrare, căutarea permanentă a semnelor pericolului, nervozitate, izbucniri nervoase.

produsebirotica.ro

Într-un studiu multicentric publicat în 2017 în revista Molecular Psychiatry, divizie a Nature Publishing Group, studiu condus de Kessler RC de la Department of Health Care Policy, Harvard Medical School, Boston, MA, USA, în care au fost chestionaţi 34.676 de supravieţuitori ai unor evenimente traumatice extreme, se afirmă importanța stabilirii cât mai precoce a apariţiei simptomelor PTSD.

Conform DSM, sindromul de stres post-traumatic este caracterizat în principal prin expunerea unui individ la un eveniment catastrofic, traumatic, care depăşeşte capacitatea acestuia de a face faţă situaţiei traumatice. Se precizează în fiecare din criteriile de diagnostic, că un eveniment advers, catastrofic, precede această tulburare. Dacă DSM-IV includea sindromul de stres post-traumatic în cadrul sindromului de anxietate, DSM-5 include această tulburare în categoria tulburări legate de traumă şi alţi agenţi de stres (Trauma-and Stressor Related Disorders). Din această categorie fac parte tulburări în care un eveniment advers, de natură traumatică sau nu, precede tulburarea psihică.

Conform DSM V, criteriile sintetice de diagnostic sunt următoarele:

Criteriul A (un element obligatoriu). Persoana a fost expusă: moartea, ameninţarea cu moartea, rănirea gravă, violenţă sexuală reală sau ameninţată, după cum urmează:

  • Expunere directă
  • Martor la traumă
  • Un prieten apropiat sau o rudă au fost expuși unei traume din criteriu
  • Expunerea indirectă la detaliile aversive ale traumei, de obicei în cursul îndatoririlor profesionale (de exemplu pompierii, paramedicii, medicii)

Criteriul B (un element obligatoriu). Evenimentul traumatic este re-experimentat, în felul următor:

  • Gânduri intruzive
  • Coşmaruri
  • Flashback-uri
  • Tulburări emoţionale după expunerea la memento-uri traumatice
  • Reactivitatea fizică după expunerea la memento-uri traumatice

Criteriul C ((un element obligatoriu). Evitarea stimulilor legaţi de traume după evenimentul traumatic iniţial, în modul următor:

  • Gânduri sau sentimente legate de evenimente traumatice
  • Rememorări legate de evenimente traumatice

Criteriul D (2 elemente obligatorii). Gânduri sau sentimente negative care au început sau care s-au înrăutăţit

după evenimentul traumatic, în modul următor:

Incapacitatea de a-şi aminti caracteristicile cheie ale evenimentului traumatic

  • Gânduri şi sentimente negative despre sine sau despre lume
  • Sentimente de vină exagerată pentru sine sau pentru alţii în provocarea evenimentului traumatic
  • Stare afectivă negativă
  • Scăderea interesul pentru diverse activităţi
  • Sentimente de izolare
  • Dificultăţi de a trăi sentimente pozitive

Criteriul E (2 elemente obligatorii). Sentimente afective şi reactivitate legate de evenimente traumatice care au început ori s-au înrăutăţit după evenimentul traumatic iniţial, care se exprimă în modul următor:

  • Iritabilitate sau agresivitate
  • Comportament riscant sau distructiv
  • Hipervigilenţă
  • Reacţie de fugă accentuată
  • Dificultăţi de concentrare
  • Insomnii sau alte tulburări ale somnului

Criteriul F (obligatoriu). Simptome prezente o perioadă mai lungă de o lună

Criteriul G (obligatoriu). Simptomele creează distres sau afectare funcţională

Criteriul H (obligatoriu). Simptomele nu se datorează medicamentelor, consumului de substanţe sau altor boli

Principalele două forme de tratament pentru stresul post-traumatic sunt medicaţia şi psihoterapia; ele pot fi aplicate individual sau în combinaţie. Cu toate că indicaţia principală a antidepresivelor este tratamentul depresiei, aceste substanţe şi-au dovedit utilitatea şi în tratarea stresului post-traumatic. Există mai multe tipuri de antidepresive utilizate, dintre acestea cele mai indicate fiind antidepresivele tetraciclice şi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei. Cea mai utilizată formă de psihoterapie pentru stresul post-traumatic este terapia cognitiv comportamentală.

Evoluţia bolii variază mult de la o persoană la alta. Prognosticul este unul foarte bun pentru cazurile în care tulburarea a fost identificată de timpuriu şi s-a urmat un tratament adecvat.

Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *