Despre confruntarea pacientului cu cancerul

Organizația Mondială a Sănătății arată că  incidența reacțiilor depresive la pacientul spitalizat este de 20-25%, asemănătoare cu cea a depresiei care însoțește alte boli.

Criteriile obișnuite de diagnostic al depresiei la persoanele aparent sănătoase (anxietatea, anorexia, insomnia, pierderea ponderală) prezintă mai puțină importanță pentru depresia din cancer, oricare dintre aceste simptome putând surveni ca o consecință a bolii de bază sau a tratamentului chimioterapic, radioterapic, imunosupresiei, sindroamelor paraneoplazice etc.

Depresia se poate manifesta ca un complex de probleme, de la reacții emoționale frecvente în viața cotidiană (tristețe temporară și descurajare) până la un sindrom sever depresiv, care semnifică o tulburare psihiatrică majoră. Gradele ușoare de depresie și disforie nu necesită intervenție terapeutică specifică. Pacienții prezintă răspunsuri emoționale diferite la aflarea diagnosticului. Pentru unii dintre aceștia, perioada de reacție negativă este scurtă și nu interferă cu abilitățile lor de integrare socială și de participare la decizia terapeutică. În această perioadă este foarte important sprijinul acordat de ceilalți membri ai familiei, de prieteni, acceptarea propriilor sentimente și acordarea unui interval de timp pentru înțelegerea situației și luarea deciziilor.

Conform studiului efectuat de Mary Jane Massie, de la Department of Psychiatry and Behavioral Science, Memorial Sloan-Kettering Cancer Center, New York, aproximativ un sfert din pacienții cu cancer pot dezvolta o depresie severă pe termen lung, momentul de risc maxim fiind apariția primei recidive a bolii. În paralel cu boala, pot acționa o serie de circumstanțe agravante, cum ar fi conflictele emoționale cu cei din familie, sentimentul de vină, pierderile anterioare neacceptate, bolile debilitante asociate, sprijinul insuficient din partea sistemului sau familiei, istoricul familial depresiv.

Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru